TIR românesc implicat într-un accident mortal în Slovacia. Un șofer a intrat cu mașina pe contrasens și s-a izbit de camion

TIR românesc implicat într-un accident mortal în Slovacia. Un șofer a intrat cu mașina pe contrasens și s-a izbit de camion

O scenă tragică s-a desfășurat pe un traseu din Slovacia, în urma unui incident grav în care a fost implicat un șofer român de camion. Un bărbat în vârstă de 34 de ani a pierit pe loc după ce vehiculul său a pătruns pe contrasens și s-a ciocnit frontal cu un TIR înregistrat în Argeș.

TIR românesc implicat într-un accident mortal în Slovacia

Evenimentul tragic a avut loc în dimineața de luni, în jurul orei 10, chiar între localitățile Ružomberok și Donovaly, în partea de nord a țării.

Conform informațiilor furnizate de noviny.sk, șoferul în vârstă de 34 de ani, din motive încă necunoscute, a pătruns cu un autoturism Lada pe sensul opus de circulație, unde s-a ciocnit frontal cu un camion condus de un cetățean român.

În urma coliziunii, autoturismul a rămas prins sub camion, iar conducătorul auto aflat la volan a decedat pe loc. Imaginile de la locul tragediei arată amploarea devastării.

Șoferul român, care transporta piese auto cu TIR-ul, a relatat că autoturismul a apărut brusc pe contrasens, deși se afla pe o porțiune dreaptă a drumului. A încercat să evite impactul, însă nu a reușit. Din nefericire, șoferul autoturismului nu a avut nicio șansă de supraviețuire.

Ancheta poliției va stabili cum s-a produs accidentul

Polițiștii au securizat zona pentru a efectua investigațiile la fața locului și au restricționat traficul pe o singură bandă, iar traficul s-a îngreunat.

„După sosirea la locul accidentului, autoturismul a fost blocat sub autocamion. Din autovehicul venea fum, astfel că s-au luat măsuri de stingere a incendiilor.

În autoturism se afla o persoană care nu avea răni care nu puneau viața în pericol”, a explicat comandantul intervenției, Vladimír Kačník potrivit sursei citate.

„Șoferul camionului a fost supus testului cu aparatul etilotest, iar rezultatul a fost negativ”, a mai adăugat Zuzana Šefčíková, purtătorul de cuvânt al Direcției Regionale de Poliție din Žilina. Circumstanțele precise ale accidentului tragic urmează să fie stabilite de anchetă.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *