Svitlana Vorova, 55 de ani, al cărei indicativ este „Gracie”, s-a înrolat în Batalionul Azov în 2020, după ce și-a pierdut fiul în luptele de la Șirokino, din 2015. Ea a acordat un interviu pentru Ukrainska Pravda chiar în clinica în care se reface, după ce a fost ținută prizonieră de ruși timp de 11 luni.
Înainte de a deveni militar, Svitlana, de loc din Odesa, a lucrat ca inginer în departamentul tehnic de la Ukrzalizniția, Căile Ferate Ucrainene. În regimentul Azov a făcut parte din serviciul de asistență.
86 de zile în buncărele de la Azovstal
„Am ajuns la combinatul Azovstal din Mariupol, după semnalul de alarmă. Întregul regiment a fost trimis acolo. Am fost în interior 86 de zile, până în ziua în care am fost capturați”, a explicat Svitlana.
Scitlana, în dreapta, alături de Olena, camarada și prietena ei
Sute de soldați din batalionul Azov s-au aflat în custodia Rusiei de la mijlocul lunii mai a anului trecut, de când li s-a ordonat să se predea, la capătul a aproximativ 80 de zile de luptă în orașul-port Mariupol.
Cel puțin 1.000 de luptători ucraineni, inclusiv membri ai batalionului Azov, au fost transferați pe teritoriul controlat de Moscova, după ce uzina metalurgică Azovstal a fost capturată de forțele ruse.
„Am făcut totul pentru ca militarii să-și poată îndeplini sarcinile de luptă și să nu-și facă griji pentru problemele casnice. Am copt pâine, am gătit, am făcut curățenie“, explică ea.
„Am văzut camarazi care au ars de vii”
Când a primit ordinul să se predea, „pe de o parte, a fost bucuri că am supraviețuit. Pe de altă parte, nu știai la ce să te aștepți. Eram pregătiți pentru ce e mai rău, dar speram că Rusia va îndeplini cerințele Convenției de la Geneva”.
Am fost puternic bombardați Din nave, din tancuri, din aer… Au fost momente în care le-am scris copiilor mei și mi-am luat rămas bun de la ei. Mulți soldați, prietenii mei, au murit. Unii pur și simplu au ars de vii.
Svitlana Vorova:
Când să prinzi șobolanii din celulă devine o distracție
„Cei din buncărul nostru au fost ultimii plecați, pe 20 mai. Am fost duși cu autobuzul la colonia penitenciară de la Olenivka. Toate femeile au fost plasate într-un izolator disciplinar, o celulă de șase persoane în care eram uneori 25, alteori 30”, remeorează Vorova.
„În celulă era o singură toaletă. Instalațiile erau insalubre. Din cauza hranei, aveam săptămânal tulburări intestinale”, adaugă. „Fereastra era acoperită cu tablă, găurită în forma literei Z“, explică.
Podeaua era de ciment. „Am cerut și uneori ne dădeau saltele, de fapt o cârpă murdară, umplută cu vată. Șoarecii umblau printre noi. Am prins acești șoareci, asta a fost distracția”, adaugă Svitlana.
„Am avut noroc fiindcă unele fete erau luate la bucătărie, să facă pâine. Era singurul lucru gustos care exista. Ciorba era apă cu o bucată de cartof plutind în ea, Primeam terci cu pește crud, cu solzi, oase și tot. Fără ulei, fără sare, fără nimic”, explică femeie, care mărturisește că a slăbit 30 de kilograme în detenție.
„Ne numeau prostituate Azov”
În „cel mai bun caz”, li se permitea, o dată pe săptămână, să facă duș, „5-10 minute pentru toată lumea”.
La interogatorii ni s-a spus constant că nimeni nu are nevoie de noi. Tot timpul ne-au insultat și ne-au numit atât găini, cât și prostituate Azov.
Svitlana Vorova:
„Bărbații erau bătuți crunt, primeau inclusiv șocuri electrice. Auzeam cum țipau, cum gemeau, zi și noapte”, mărturisește Svitlana.
„Noi am fost insultate, dar nu am fost bătute în halul acela. Am mai primit lovituri în tibie, în spate. Teroarea era psihixă. Gardienii ne spuneau zilnic: «Toate ar trebui să fiți violați ca să ne nașteți pe noi, rușii».”., spune Vorova.
„Am fost întrebată ce simt despre ruși. Despre rușii normali, numai de bine. Nu contează ce naționalitate ești, unde locuiești, dacă ești om. Dar ei nu vor să înțeleagă că au invadat în altă țară”, spune Svitlana.
Ulterior, după atacul cu rachete asupra penitenciarului de la Olenivka, din iulie 2022, de care rușii și ucrainenii s-au acuzat reciproc, Vorova și alte prizoniere au fost transferate în altă colonie, „acolo era un vid complet de informații“.
Interiorul clădirii în care erau prizonierii ucraineni, la Olenivka. Cel puțin 50 de oameni au murit. Foto: Profimedia
„Șeful arestului preventiv ne-a permis să citim cărți. Toate, desigur, în rusă. Nu aveam voie să vorbim deloc ucraineană. Și nu puteai vorbi cu voce tare, doar în șoaptă. Dar citim. Am citit 100 de cărți în șapte luni“, mărtuirisește Vorova.
Când nu citeam, spălam pereții, podelele și toaletele din acele celule.
Svitlana Votova:
Imposibil să dormi din cauza frigului
„În februarie a fost foarte frig, tremuram de frig atât ziua, cât și noaptea. Din această cauză, era imposibil să adormi”, spune voluntara din Batalionul Azov.
„La apel, trebuie să stai lângă uşă şi să-i saluți pe gardieni. Ne cereau să cântăm imnul național rusesc. Fetele cu părul lung erau tunse, dar s-a stricat mașina la un moment dat”, spune femeia.
„Am fost trimisă la izolare fiindcă am atârnat sfori de calorifer. Două fire, albastru și galben. Le-am scos din prosoapele care ne-au fost date pentru spălarea podelei. La inspecție, au găsit aceste fire. Au spus că brodăm steagul Ucrainei și asta a fost. Am fost la izolare o săptămână”, își amintește.
Coșmarul s-a terminat după 11 luni, în miezul nopții, după ce numele ei a fost strigat ca fiind pe lista unui schimb de prizonieri.
Mi s-a părut un vis. Chiar și când am ajuns la graniță și era deja schimbati, iar ofițerul nostru a venit și ne-a spus: „Ucraina vă urează bun venit”, nu înțelegeam dacă este aievea sau poate că rușii s-au deghizat și își bat joc de noi așa.
Svitlana Vorova:
Extazul unui tiramisu și de ce nu merge cu metroul
„Am fost întâmpinată de copii mei. Am fost foarte fericită“, își amintește Svitlana. Prima poftă: „Să mănânc un tiramisu, desertul meu preferat. Mi s-a îndeplinit dorința chiar în spital, mi-au adus prăjitura fetele mele”.
Svitala Vorova are coșmaruri, „visez bombardamente”, și atacuri de panică, „aud explozii”. În plus, nu poate merge încă singură în metrou:: „Zgomotul unei garnituri care se apropie este ca un avion de vânătoare care zboară spre mine”.
Cu toate acestea, după ce va recupera complet, „mă voi întoarce pe front. Voi servi până când voi fi dat afară”.
Foto: Ukrainska Pravda
