Topul celor mai comune parole utilizate de români. Multe pot fi sparte în mai puțin de o secundă

Topul celor mai comune parole utilizate de români. Multe pot fi sparte în mai puțin de o secundă

Securitatea conturilor este unul dintre cele mai importante lucruri din mediul online, dar românii continuă să fie neglijenți în privința setării unei parole. Astfel, VPN NordPass a publicat un clasament al celor mai slabe parole din lume, dar și un top 20 al parolelor cele mai utilizate de români.

Cele mai comune parole folosite de români

În România, cea mai utilizată parolă este „admin”, fiind folosită de 15.118 de utilizatori, pe locul doi se află „123456”, apoi „123456789”, „password”, „12345678”, „digi”, „parola”, „qwqwqwqw”. Aceste parola sunt foarte nesigure, cu un grad de dificultate zero pentru hackeri, informează Economica.

Pe locul nouă se află „gavrila123*-”, iar pe locul zece se află „deep1234”, ce poate fi spartă în doar 57 de secunde.

Parole care pot fi sparte în mai puțin de o secundă

Alte parole folosite de români sunt: „p@rola12#$”, fiind puțin mai dificilă, pentru că ar putea fi spartă în trei ore, „Server200”, care se poate afla în 20 de minute, „alexandru”, în trei secunde, „reebok88”, în 38 de secunde, „pasword123”, în 54 de secunde. Parolele „andrei”, „12345” și „1234567890” pot fi sparte în mai puțin de o secundă. Pe locul 20 în clasamentul celor mai comune parole folosite de români se află „troglodit”, parolă care poate fi spartă într-o zi.

Dar, parola „viatavesnica26”, care este una dintre cele mai comune parole, pune în mare dificultate hackerii pentru că le-ar lua câteva secole să o ghicească, mai scrie Economica.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *