Tot mai puțini medici acceptă să mai facă avort. Femeile ajung la spital în stare gravă

Tot mai puțini medici acceptă să mai facă avort. Femeile ajung la spital în stare gravă

Potrivit unei analize realizată de Asociația Moașelor Independente în 13 județe din țară, este imposibil să se facă o întrerupere de sarcină pe motiv că nu se dorește copilul, în timp ce în alte 18 este extrem de dificil.

Spitalul Mavromati din Botoșani nu face nici el excepție de la caz. Încă din 2018, medicii au decis să nu mai facă avorturi la cerere pe motiv că medicul nu este obligat prin lege să accepte și că nici nu există un protocol pentru avorturile la cerere.

Legea spune că femeia are dreptul de a cere avortul la cerere, atâta vreme cât se încadrează în perioada legală a vârstei de sarcină. Dar în același timp, nu poate oblige medical să efectueze un act la cerere, medicul este acolo să asigure asistența stării de sănătate a pacientei.

Nicușor Dan a recunoscut de cine se teme în lupta pentru Primăria Capitalei: „Un adversar care este de luat în considerare”

Potrivit legii, femeile au dreptul să facă avort până în săptămâna 14 de sarcină. Același raport mai arată că mulți medici refuză și prescrierea medicamentelor pentru oprirea sarcinii din evoluție și care se administrează până la 11 săptămâni. În consecință, femeile sunt nevoite să apeleze la persoane neautorizate, iar în doar doi ani peste 300 de paciente au ajung la spital în stare gravă.

Avortul la cerere este un serviciu care se plătește în România. Chiar și victimele agresiunilor sexuale sunt nevoite să achite intervenția. 

Prognoza meteo, 16 martie. Vremea ne răsfață cu temperaturi plăcute, dar pot să apară și precipitații slabe

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *