Trafic de arme în România – Polițiștii au descins simultan la 145 de comercianți ilegali – De unde aduceau armele

Trafic de arme în România – Polițiștii au descins simultan la 145 de comercianți ilegali – De unde aduceau armele

Trafic de arme în România. Polițiștii români au efectuat, marți, 28 iunie, 145 de percheziții domiciliare în mai multe județe ale țării, într-un dosar privind nerespectarea regimului armelor și al munițiilor. Acțiunea a vizat persoane care ar fi cumpărat, fără drept, arme neletale cu aer comprimat destinate tirului sportiv, de la două firme poloneze care le-ar fi comercializat prin intermediul unei platforme online.

Potrivit unui comunicat al Inspectoratului General al Poliției Române (IGPR), perchezițiile au fost coordonate de Direcția Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase din cadrul IGPR, cu sprijinul structurilor de investigații criminale, criminalistică și acțiuni speciale. Procurorii de caz din cadrul unităților teritoriale de parchet au îndrumat activitatea polițiștilor.

Scopul acțiunii a fost scoaterea din circuitul ilegal a armelor introduse fără drept pe teritoriul României, sub îndrumarea procurorilor de caz din cadrul unităților teritoriale de parchet.

Acțiunea vine în continuarea a 24 de mandate de percheziție domiciliară, puse în aplicare, și controalelor desfășurate în perioada recentă, în aceeași cauză, care au condus la indisponibilizarea a 34 de arme neletale deținute ilegal, supuse autorizării și provenite din contrabandă.

IGPR precizează că acțiunile fac parte dintr-un ansamblu de măsuri dispuse la nivel național, cu scopul prevenirii producerii unor evenimente negative la regimul armelor și cel al creșterii gradului de siguranță al cetățeanului.

Iată comunicatul integral al autorităților:

“145 DE MANDATE DE PERCHEZIȚIE DOMICILIARĂ PUSE ÎN APLICARE DE CĂTRE POLIȚIȘTI

La data de 28 iunie a.c., polițiștii din cadrul structurilor arme, explozivi si substanțe periculoase, investigații criminale, specialiști criminaliști si din cadrul structurii de acțiuni speciale, sub coordonarea Direcției Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române, pun în aplicare 145 de mandate de percheziție domiciliară, pentru documentarea unor infracțiuni de nerespectarea regimului armelor și al munițiilor.

În cursul anului 2023, Direcția Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase a documentat activitatea infracțională a două societăți comerciale rezidente juridic și fiscal în Polonia care, prin intermediul unei platforme autohtone, ar fi comercializat, fără drept, unor persoane neautorizate, cetățeni români, arme neletale din categoria celor supuse autorizării, mai exact arme cu aer comprimat destinate tirului sportiv.

Activitatea vizează scoaterea din circuitul ilegal a armelor introduse fără drept pe teritoriul României, sub îndrumarea procurorilor de caz din cadrul unităților teritoriale de parchet.

Acțiunea vine în continuarea a 24 de mandate de percheziție domiciliară, puse în aplicare, și controalelor desfășurate în perioada recentă, în aceeași cauză, care au condus la indisponibilizarea a 34 de arme neletale deținute ilegal, supuse autorizării și provenite din contrabandă.

Acțiunile fac parte dintr-un ansamblu de măsuri dispuse la nivelul Inspectoratului General al Poliției Române, cu scopul prevenirii producerii unor evenimente negative la regimul armelor și cel al creșterii gradului de siguranță al cetățeanului.”

 

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *