Transnistria cere ajutorul Rusiei pentru a o proteja de „presiunile crescânde” din partea Republicii Moldova

Transnistria cere ajutorul Rusiei pentru a o proteja de „presiunile crescânde” din partea Republicii Moldova

Conducerea regiunii separatiste Transnistriei, reunită miercuri, 28 februarie, în Congresul extraordinar „al deputaţilor de la toate nivelurile”, o adoptat o rezoluţie în care susţine teza suveranităţii regiunii și în prin cere „protecţia” Rusiei în fața „presiunii crescânde din partea Chișinăului”, transmit Agerpres și Ziarul de Gardă.

„Cerem Consiliului Federaţiei şi Dumei de Stat a Rusiei (cele două camere ale parlamentului federal rus – n.r.) să implementeze măsuri de protecţie a Transnistriei pe fondul presiunii sporite din partea Republicii Moldova”, se arată într-o rezoluţie adoptată de deputaţii locali.

Cei 600 de „deputaţi de toate nivelurile” din stânga Nistrului roagă Rusia să „apere Transnistria”, ținând cont de faptul că peste 220.000 de cetățeni ruși locuiesc în regiune.

În rezoluţia lor, separatiştii transnistreni subliniază și „experiența pozitivă a Rusiei de pacificator la Nistru și statutul său de garant și mediator în procesul de negocieri în problema transnistreană”.

Totodată, secretarului General al ONU i se va solicita să ia în considerare drepturile inalienabile ale „poporului transnistrean”, garantate de normele internaționale, „pentru a stopa încălcarea de către Chișinău a drepturilor și libertăților localnicilor din stânga Nistrului și pentru a preveni provocările ce conduc la escaladarea tensiunii”, se mai indică în rezoluție.

La congresul deputaților transnistreni, era vehiculată informația că separatiștii vor cere anexarea la Rusia, după ce opozantul transnistrean Ghenadie Ciorba a spus săptămâna trecută că regiunea va cere să fie alipită la Rusia.

  

  

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *