Un grup de români a furat din Franța aparatură medicală în valoare de 4,5 milioane de euro. Opt persoane, reținute

Un grup de români a furat din Franța aparatură medicală în valoare de 4,5 milioane de euro. Opt persoane, reținute

Polițiștii și procurorii au reținut opt persoane în urma celor 22 de percheziții domiciliare efectuate, miercuri, 28 februarie, în judeţele Tulcea, Maramureş, Iaşi, Suceava şi Braşov, pentru prinderea unor români care au furat din Franţa aparatură medicală stomatologică în valoare de 4,5 milioane euro, relatează Agerpres.

Gruparea de români, din care fac parte și cele opt persoane reținute, a săvârşit, în perioada aprilie 2022 – noiembrie 2023, 19 infracţiuni de furt, pe întreg teritoriul Franţei, fiind sustrase peste 3.000 de bunuri din societăţi care fabrică sau comercializează aparatură medicală stomatologică. Prejudiciul total cauzat este de aproximativ 4.500.000 de euro.

În urma descinderilor, au fost depistate opt persoane faţă de care autorităţile franceze au emis mandate de arestare europene. Cei opt membri ai grupului au fost reținuți, în timp ce alte patru persoane au fost conduse la sediul poliţiei, pentru audieri, în calitate de martor.

„În urma percheziţiilor, au fost identificate şi ridicate aparate şi instrumente medicale stomatologice despre care există bănuiala că fac parte din echipamentele sustrase de pe teritoriul Franţei (aparatură stomatologică şi accesorii pentru aceasta – scanere intraorale, implantoare, sisteme de magnificaţie, seringi electronice), suma de 16.500 euro, mai multe telefoane mobile, înscrisuri, 106 cartuşe cu glonţ de 9 mm, precum şi alte mijloace de probă”, a transmis DIICOT.

De asemenea, au fost ridicate o replică armă, un pistol neletal, o armă lungă letală (toate suspuse regimului autorizării) deţinute ilegal.

Potrivit DIICOT, acţiunea a avut loc în cadrul unei anchete efectuată de Secţiunea de cercetări din Nancy a Jandarmeriei Naţionale Franceze şi vizează fapte de furt în grup infracţional organizat, tăinuire de bunuri provenind din furt în grup infracţional organizat, participare la o asociaţie de răufăcători în vederea săvârşirii unei infracţiuni.

Activităţile de cooperare internaţională au fost realizate cu suportul EUROJUST şi EUROPOL, la acţiune participând şi anchetatori francezi şi ofiţeri de legătură ai Jandarmeriei Naţionale Franceze din cadrul Ambasadei Franţei la Bucureşti.

Acţiunea a beneficiat de sprijinul poliţiştilor de investigaţii criminale, criminalişti şi cei ai serviciilor pentru acţiuni speciale din cadrul Inspectoratelor de Poliţie Judeţene Tulcea, Iaşi, Suceava, Maramureş şi Braşov.

  

  

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *