Aproximativ 240 de persoane, de la bebeluși la octogenari, au fost luate ostatice în atacul Hamas asupra Israelului din 7 octombrie. Câteva zeci au fost eliberate, dar multe altele rămân date dispărute, cel mai probabil încă sub captivitatea Hamas. CNN a adunat mărturiile celor care au avut șansa să fie eliberați în cele șapte zile de armistițiu, înainte ca luptele să se reia.
Crucea Roșie și alte grupuri umanitare nu au avut voie să viziteze ostaticii, astfel că doar cei care au scăpat pot oferi informații despre modul în care Hamas își tratează ostaticii și condițiile în care sunt ținuți. Relatarea CNN se bazează pe detalii oferite de ostatici familiilor lor, medicilor și specialiștilor care îi îngrijesc, iar în unele cazuri chiar presei.
Ținuți în întuneric în mijlocul „bombardamentelor fără oprire”
Adina Moshe a fost târâtă din locuința ei din Israel și dusă cu forța în Gaza unde a fost ținută în tuneluri de cinci etaje sub pământ, povestește nepotul ei Eyal Nouri.
„Au dus-o în interiorul tunelurilor, a mers cu picioarele goale prin noroiul tunelurilor”, precizează el pentru CNN despre primele ore de captivitate. „I-a fost foarte greu să respire. Au mărșăluit multe ore prin tuneluri”.
Odată ajunsă în captivitate, ea a fost ținută într-o cameră subterană, unde luminile erau aprinse doar două ore pe zi. Lipsiți de orice informație, celelalte simțuri și imaginații au devenit mai aprinse.
„Nu știau nimic despre ceea ce s-a întâmplat mai sus”, spune Nouri. „Au auzit bombardamente fără oprire până cu o zi înainte de eliberare. Dintr-odată, a fost o liniște uimitoare și au știut că se va întâmpla ceva, dar nu au știut ce”.
Forțați să îndure în liniște
Timp de săptămâni, Thomas Hand a presupus că fiica sa era și ea în adâncul subteranului din Gaza. „Ea se află mai mult decât probabil într-un tunel undeva sub Gaza”, a spus Hand pentru CNN, după ce a aflat că Emily ar putea fi ostatică, deși inițial s-a spus că a fost ucisă.
Hand a fost surprins după eliberare, când Emily i-a spus că ea, prietena ei Hila Rotem-Shoshani și mama Hilei, Raaya Rotem, au fost ținute într-o serie de case la suprafață. Odată eliberată, Hand spune că traumele psihice sunt foarte vizibile.
„Cea mai șocantă și tulburătoare parte a întâlnirii cu ea a fost că doar șoptește, nu o poți auzi. A trebuit să-mi pun urechea pe buzele ei”, a spus Hand despre Emily. „A fost obligată să nu facă niciun zgomot”.
Atât Emily, cât și Hila nu aveau curaj decât să șoptească, chiar dacă s-au întors la familiile lor. Trei zile mai târziu, Hand povestește că trebuie să stea la un metru de Emily pentru a o auzi ce spune și are momente când plânge în tăcere ascunsă sub pătură.
În captivitate, a învățat cum se spune în limba arabă pentru „stai liniștit!”, dezvăluie Hand. Copiii ostatici aveau voie doar să deseneze sau să joace cărți fără să facă zgomot.
Eitan Yahalomi, în vârstă de 12 ani, a primit, de asemenea, ordin să tacă, chiar dacă era obligat să „vizioneze filme pe care nimeni nu ar vrea să le vadă” cu atacurile din 7 octombrie, a declarat mătușa sa Deborah Cohen, pentru BFMTV.
Omer Lubaton Granot, care a fondat Forumul Ostaticilor și Familiilor Dispărute, a spus că lui Eitan i s-a ținut o armă la cap fiind amenințat că va fi împușcat dacă plânge.
„Ceea ce auzim din poveștile copiilor, realitatea dură a captivității, este de necrezut”, spune Granot. „Hamas le-a spus copiilor că întreaga lor familie a murit, că nimeni nu îi dorește înapoi, că nu au o casă în care să meargă. Au încercat să-i sperie pe copii”.
Mâncare puțină
Captivii au mâncat aceeași mâncare ca și cei care îi păzeau, spunea Yocheved Lifshitz, o bunică în vârstă de 85 de ani, eliberată pe 24 octombrie, în afara termenilor armistițiului care a venit mult mai târziu.
Cu toate acestea, Ruth Munder declară, pentru Canalul 13 din Israel, că situația s-a înrăutățit pe măsură ce timpul trecea, iar Gaza rămânea fără provizii din cauza blocadei impuse de Israel. Oficialii ONU au avertizat cu privire la „focare masive de boli infecțioase și foamete” în enclavă din cauza blocadei stricte a Israelului asupra tuturor importurilor dincolo de o cantitate mică de ajutor umanitar.
La început, ostaticii primeau pui, orez, conserve și brânză. „Când ne trezeam primeam ceai, iar seara din nou ceai și dulciuri pentru copii”, afirmă Munder, „până când situația economică a început să fie proastă și oamenii au început să facă foamea”.
„Am fost hrăniți doar cu orez, cu niște fasole din conserve, pe care am încercat să le evităm pentru a nu avea dureri de stomac”, mai povestește Munder.
Emily Hand i-a spus tatălui ei că au primit întotdeauna micul dejun și uneori prânzul sau masa de seară. Ea afirmă că îi era atât de foame încât a învățat să-i placă pâinea simplă cu ulei de măsline. De la eliberare, a vrut să mănânce „ca un cal”, dezvăluie tatăl ei, dar îi limitează consumul deocamdată, pentru a-i oferi timp stomacului să-și revină.
Răni fizice și mentale
Eitan, copilul de 12 ani, a fost bătut când a ajuns în Gaza, povestește mătușa lui. „Poate că am fost naivă, dar m-am gândit că va fi tratat bine. Dar nu, sunt monștri”, afirmă ea despre Hamas. Emily Hand, în schimb, spune că nu a fost lovită, iar tatăl ei consideră că tonul aspru a fost suficient pentru a asculta pe deplin ordinele primite.
Când prietena ei Hila vorbește despre captivitatea ei, este ca și cum ar descrie o scenă dintr-un film pe care l-a vizionat, nu ceva prin care a trecut ea însăși, declară unchiul ei, Yair Rotem, pentru CNN.
„Acum este puțin îndepărtată, este puțin rece”, spune el. „Vorbește despre lucruri care s-au întâmplat ca și cum ar fi la persoana a treia, ca și cum i s-ar fi întâmplat altcuiva. Ea spune că a văzut lucruri oribile, dar o spune fără emoții pe față”.
Tatăl unui ostatic thailandez, care a vorbit cu fiul său după ce acesta a fost eliberat, afirmă că este sănătos și bine dispus. „A suferit din cauza insectelor care l-au înțepat în timp ce era în captivitate”, a declarat Chumpron Jirachart, tatăl lui Manee Jirachart, pentru CNN.
Thomas Hand a spus că și Emily a suferit înțepături de insecte. „Capul ei este plin de păduchi, absolut plin de păduchi. N-am văzut atât de mulți în viața mea”.
Elma Avraham, în vârstă de 84 de ani, era grav bolnavă când a fost eliberată din Gaza, având nevoie de sprijinul aparatelor pentru a respira. Dr. Hagai Levine, șeful echipei medicale de la Forumurile Ostaticilor și Familiei Dispărute, subliniază că trupul ei spune povestea perioadei petrecute în captivitate.
„Puteți vedea pe corpul ei că a fost târâtă din loc în loc, că a fost încătușată”, arată el. „Are răni chimice din cauza netratării nevoilor ei de bază”.
Primii pași spre recuperare
Recuperarea celor eliberați va luat timp, spun specialiștii. Foștii ostatici pot experimenta o serie de impacturi psihologice stratificate, inclusiv anxietate, depresie, dezorientare, durere, stres posttraumatic și sentimentul de vinovăție a supraviețuitorului.
Mulți ostatici și-au pierdut casele în atacurile din 7 octombrie. Pe măsură ce se întorc în lume, unii află, de asemenea, câți dintre prietenii și rudele lor au fost uciși.
Medicul Efrat Bron-Harlev, directorul executiv al Centrului Medical pentru Copii Schneider din Israel, unde unii dintre ostatici au fost tratați după ce au fost eliberați, afirmă că ceea ce personalul a văzut până acum i-a făcut să fie optimiști.
„Am auzit de la mulți dintre copii și femei relatări inimaginabile, unele dintre ele cu adevărat suprareale. Am auzit povești, care sunt grele pentru noi, ca medici și ca îngrijitori, să credem că pot exista”, relatează Bron-Harlev.
Dar pacienții sunt puternici și hotărâți. „În ultimele cinci zile, am întâlnit copii care au fost inițial retrași și pierduți, iar după o zi sau două, deja alergau prin secție, se jucau și râdeau”.
Israelul a precizat vineri că are informații că 137 de ostatici luați captivi pe 7 octombrie au rămas în Gaza.
