Trei femei au ajuns la spital după ce s-au intoxicat cu monoxid de carbon într-un magazin din Pitești

Trei femei au ajuns la spital după ce s-au intoxicat cu monoxid de carbon într-un magazin din Pitești

 

 

Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Argeş a anunţat că cele trei femei sunt angajate ale magazinului aflat pe Bulevardul Petrochimiştilor. La faţa locului au intervenit trei echipaje SMURD, o autospecială de intervenţie şi o autospecială CBRN.

“În urma verificărilor efectuate de către echipajul CBRN, s-au constatat valori crescute de monoxid de carbon. Din câte se pare, în urmă cu câteva zile, în locaţia respectivă au fost efectuate lucrări la centrala termică. În acest sens, pompierii au procedat la ventilarea locaţiei”, au transmis reprezentanţii ISU Argeş, potrivit Agerpres. Conform aceleiaşi surse, cele trei femei, care erau conştiente şi cooperante, au fost preluate de echipajele medicale şi au fost transportate la spital, pentru efectuarea de investigaţii amănunţite.

 

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *