Trei femei remarcabile, care au trecut de vârsta de 100 de ani, au decis să împărtășeacă sfaturi pentru tinerele femei de astăzi. Aceste femei au trăit pe vremea în care mașinile de spălat nu existau și drepturile femeilor erau limitate. Învățăturile lor despre viață și perseverență sunt cu siguranță inspiraționale și remarcabile pentru toate generațiile.
Lea, 106 ani: „Munca grea nu a ucis niciodată pe nimeni, dar grijile o fac”
‘Nu m-am așteptat niciodată să trăiesc atât de mult și nici acum nu consider că este ceva de la sine înțeles’, spune Lea Glaskie, care în februarie va împlini 106 ani.
Născută în 1918 și într-o epocă în care încălzirea centrală, geamurile duble, frigiderele și mașinile de spălat, erau doar niște vise frumoase, iar majoritatea caselor aveau toalete exterioare, centenara a trăit schimbări cruciale în societate și în opinia predominantă despre locul femeii în cadrul acesteia.
Deși nu a învățat niciodată să meargă pe bicicletă sau să înoate, a condus o mașină de la vârsta de 17 ani, ceea ce i-a oferit un nivel de independență mai mare decât cel de care se bucurau majoritatea femeilor.
Vorbind de la azilul de bătrâni din Manchester, unde locuiește în prezent, Lea poate că este fragilă din punct de vedere fizic, dar are o minte mai ascuțită decât majoritatea. Este un lucru pe care ea îl atribuie faptului că a lucrat până la vârsta de 70 de ani, conducând o companie de croitorie și producție de mare succes și continuând să își satisfacă pasiunea pentru călătoriile în străinătate.
‘Mama mea, care era o femeie foarte pașnică, spunea întotdeauna: “Munca grea nu a ucis niciodată pe nimeni, dar îngrijorarea o face”. Mi-am amintit acest lucru și, deși obișnuiam să mă îngrijorez foarte mult, mai ales când cei doi fii ai mei erau mici, am rămas plin de speranță de-a lungul vieții și am muncit din greu întotdeauna. Asta te duce acolo unde trebuie să ajungi în cele din urmă. Cred că prea mulți tineri se așteaptă ca lucrurile să le cadă în brațe în zilele noastre’, spune Lea pentru Daily Mail.
Acest sfat s-a dovedit a fi unul foarte folositor. Speranța medie de viață a femeilor născute în 1918 era de doar 54 de ani, dar această statistică nu se aplică în cazul lui Lea, în ciuda faptului că s-a născut într-o generație de femei care au avut puține oportunități, în afară de așteptările de la ele de a avea copii și de a conduce casa.
‘Când eram tânără, aveam aspirații serioase de a deveni avocat, dar tatăl meu a murit în 1933, când aveam doar 15 ani, iar eu am fost nevoită să conduc afacerea lui de croitorie din Salford pentru a le asigura traiul mamei și fratelui meu mai mic. Departe de a resimți sfârșitul ambițiilor mele, mi-am dat seama că aveam totuși o carieră mai interesantă decât majoritatea femeilor din acea vreme, ceea ce m-a făcut să fiu mai mondenă și mai informată despre viață. Eram un nume cunoscut la nivel local și, până în ziua de azi, nepoatele femeilor care obișnuiau să cumpere rochii de la magazinul meu îmi vorbesc despre asta. Conducerea unei afaceri mi-a menținut mintea ageră’, spune Lea.
Curtea de Conturi are planuri mari în 2024. Vor fi mii de controale
După ce l-a cunoscut pe iubitul ei soț Harold la un club local de tineret, cei doi s-au căsătorit în octombrie 1937, când Lea avea doar 19 ani, și au avut o lună de miere la Paris – un lux nemaiîntâlnit la acea vreme. Sfatul mamei sale a fost cel care a ghidat-o și în viața de cuplu. “Căsătoria a fost frumoasă, dar grea, pentru că în scurt timp a izbucnit al Doilea Război Mondial”, reflectă ea. ‘Dar am fost atât de fericiți și nu ne-am certat niciodată. Mama mea spunea că este mai bine să stai jos, să vorbești, să asculți și să înțelegi punctul de vedere al celuilalt’.
Astăzi, Lea crede că îmbătrânirea este un privilegiu, care aduce un nivel de perspectivă pe care mulți dintre noi nu-l vor atinge niciodată. ‘Există multe beneficii în a trăi atât de mult, cum ar fi acela de a-mi vedea copiii crescând și având familii, și sunt norocoasă că mi-am păstrat memoria’, reflectă Lea. ‘Dar nu mai sunt independentă și am trăit mai mult decât toți prietenii mei și decât iubitul meu soț, care a murit în 1985, la vârsta de 69 de ani. Niciodată nu m-am simțit atât de singură. Dar durerea ne învață toleranța și ne amintește că nu poți avea tot ce îți dorești pe lume.
“Bomba atomică a fost cea mai dezastruoasă invenție a vieții mele, iar televiziunea a fost cea mai bună”, spune ea.
Renee, 103 ani: Cea mai mare provocare este să poți trece peste zgomot și să te concentrezi asupra propriei fericiri
Renee Bourne, acum în vârstă de 103 ani, consideră că cei patru copii, opt nepoți, 19 strănepoți și trei stră-strănepoți sunt responsabili pentru fericirea ei durabilă – asta și yoga, pe care a practicat-o până la vârsta de 95 de ani, și cântatul melodiilor sale preferate de la ABBA.
‘Îi sfătuiesc pe nepoții mei să facă ceea ce îi face fericiți, să fie amabili cu oamenii și să zâmbească cât de mult pot. Zâmbetul îți poate ridica moralul dacă ești abătut și te face să pari mai tânăr. Îmbătrânirea și ridurile nu erau în topul preocupărilor mele când eram de vârstă mijlocie, iar eu și prietenii mei făceam plajă cu regularitate.Dar toți eram atenți la felul în care arătam, cultura dietei era deja răspândită’, spune ea pentru cotidianul britanic.
Aparențele au fost importante pentru Renee încă de la vârsta de 20 de ani, când a deschis un salon de coafură în timpul celui de-al Doilea Război Mondial. ‘În afară de a fi mamă și gospodină, femeile nu aveau prea multe așteptări în acele vremuri, așa că oamenii credeau că este destul de radical să am propria mea afacere. Aceasta m-a învățat responsabilitatea, valoarea banilor și importanța de a fi acolo pentru a-i asculta pe ceilalți.
Nu s-a întâlnit niciodată cu altcineva în afară de Aitchie, pe care l-a cunoscut prin intermediul unui prieten comun, înainte de a se căsători în iulie 1942, când ea avea 22 de ani. El a murit în 1997, la vârsta de 77 de ani. “El a fost lumea mea”, spune ea.
‘Am fost considerată bătrână pentru a mă căsători la acea vreme’, adaugă ea. ‘Căsătoria noastră a fost un paradis, dar nu a existat niciun mare secret. Trebuie să înveți să faci compromisuri, dar mai mult decât atât, trebuie să accepți compromisurile și să nu fii niciodată resentimentar’.
Reflectând asupra lumii moderne în care trăiește acum, Renee spune că ‘pare mai greu să fii fericit, deoarece suntem expuși la mult mai multe lucruri în afara vieții noastre. Cea mai mare provocare pentru tinerele generații este să poți trece peste zgomot și să te concentrezi asupra propriei tale fericiri.
‘Cel mai rău lucru din timpul vieții mele a fost prevalența războiului și a violenței. Cea mai bună invenție a fost telefonul mobil, care îmi permite să vorbesc cu familia mea oriunde s-ar afla în lume. Când m-am născut, a fost începutul telefonului cu disc, care a fost revoluționar, iar acum avem FaceTime.
„Dar dacă aș putea să mă întorc la 20 de ani și să-mi dau un sfat, acesta ar fi să ascult mai mult în loc să cred că le știu pe toate. Când suntem tineri, vrem să fim văzuți ca fiind mai în vârstă și maturi, iar apoi, când îmbătrânim, am face orice pentru a fi din nou tineri. Viața este amuzantă în felul acesta’, povestește Renee.
Megan, 104 ani: Viața m-a învățat că trebuie să fii fericit cu ceea ce ai
‘Obișnuiam să cred că oamenii trăiesc doar până la 100 de ani în poveștile cu zâne’, spune centenara Megan Woods, care și-a sărbătorit cea de-a 104-a aniversare în noiembrie anul trecut la azilul Aylsham Manor din Norfolk, unde locuiește.
‘Oamenii din zilele noastre par să-și fi pierdut capacitatea de a fi mulțumiți și, deși apreciez că în climatul actual banii sunt o grijă pentru mulți, trebuie să găsești bucurie în viața de zi cu zi. Când eram tânără, fiecare zi era o aventură. Nu-mi făceam griji cu privire la îmbătrânire. Simțul meu de umor m-a împiedicat să mă iau prea în serios, iar majoritatea celor din generația mea erau prea ocupați pentru a-și face griji’.
Megan a urmat cursurile unei școli de fete din Surrey și a fost suficient de norocoasă să își însoțească părinții în Europa, un lucru pe care puțini oameni l-au experimentat la acea vreme.
„Viața m-a învățat că trebuie să fii fericit cu ceea ce ai. Când hainele au fost raționalizate în Marea Britanie, începând cu 1941, am devenit foarte inventivi. Odată, am făcut o cămașă dintr-un metru și jumătate de pânză de sac verde pe care am văzut-o într-un magazin de grădinărit.
‘A fi lacom și a dori prea mult provoacă stres. Poate că nu mă mai pot deplasa, dar încă îmi place să citesc poezii, să particip la concursuri și să stau de vorbă cu personalul azilului. Bat la ușa morții de mult timp, dar nu mă tem de ea. Decizia mea de a adopta o dispoziție veselă pe tot parcursul vieții continuă să-mi fie de folos. Până când acea ușă se va deschide, voi continua să mă bucur de viață”.
