Trei oameni au murit într-o avalanșă în stațiunea elvețiană Zermatt. VIDEO cu momentul în care se produce

Trei oameni au murit într-o avalanșă în stațiunea elvețiană Zermatt. VIDEO cu momentul în care se produce

Trei persoane și-au pierdut viața, iar o alta a fost rănită în urma unei avalanșe care a avut loc în populara stațiune de schi Zermatt, din sud-vestul Elveției, au anunțat autoritățile elvețiene, citate de DW.

Potrivit imaginilor video difuzate în special pe X (Twitter), avalanșa s-a produs luni după-amiaza, în sectorul din afara pistelor din Riffelberg, pe înălţimile comunei Zermatt.

După avalanșă, autoritățile au lansat o operațiune de salvare și au descoperit corpurile victimelor. Poliția elvețiană nu a dezvăluit identitatea acestora.

Autoritățile avertizaseră că există pericol de avalanșă în Alpii de Sud din Elveția și Austria.

Institutul pentru cercetarea zăpezii și avalanșelor (WLF), cu sediul în orașul elvețian Davos, a declarat luni că „avalanșe spontane mari și, ocazional, extrem de mari sunt de așteptat” în sudul Alpilor elvețieni.

Potrivit cifrelor WLF de la sfârșitul lunii martie, 14 persoane au murit în avalanșe, în Elveția, în această iarnă.

  

  

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *