Ucraina anunță că a doborât la Marea Neagră o dronă Forpost, una dintre cele mai scumpe și mai sofisticate din arsenalul Rusiei. La cât este evaluată

Ucraina anunță că a doborât la Marea Neagră o dronă Forpost, una dintre cele mai scumpe și mai sofisticate din arsenalul Rusiei. La cât este evaluată

Forțele aeriene ale Ucrainei susțin că au doborât la Marea Neagră o dronă de atac Forpost, una dintre cele mai scumpe și sofisticate din arsenalul Rusiei, transmite Reuters.

 

Drona Forpost, evaluată de ucraineni la 8 milioane de dolari

 

Purtătorul de cuvânt al forțelor aeriene ucrainene, Ilya Yevlaș, a declarat la televiziunea națională că armata țării a doborât o dronă rusească Forpost, pe care a descris-o drept una dintre cele mai scumpe și mai sofisticate din dotarea rușilor.

„Nu se întâmplă prea des să lovim o țintă ca asta, dar am reușit – una dintre cele mai scumpe drone de atac Forpost”, a declarat Yevlaș, care a evaluat drona la 8 milioane de dolari.

Publicațiile militare descriu Forpost drept versiunea rusească a unei drone de recunoaștere pe care Israelul a folosit-o câteva decenii, fiind capabilă să efectueze operații de supraveghere de la o altitudine de 5 kilometri, fără întrerupere, timp de 16 ore.

 

Rusia ar folosi mai multe drone după ce i-au fost doborâte avioane A-50

 

Purtătoarea de cuvânt a trupelor ucrainene sudice, Natalia Humeniuk, susține că Rusia folosea dronele mai frecvent, ca urmare a faptului că armata ucraineană a reușit să doboare cel puțin două aeronave rusești de supraveghere A-50.

„În ultimele 24 de ore, am observat peste 200 de drone de recunoaștere în zona noastră de recunoaștere de la Odesa către Zaporojie. Au fost mai puține astăzi, dar inamicul continuă cu recunoașterea. Trebuie în mod clar să compenseze pentru A-50”, susține reprezentanta trupelor ucrainene.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *