Ucraineni găsiți din greșeală în munți

RMAG news

Echipa mixtă salvamontişti – poliţişti de frontieră care urca în Munţii Maramureşului pentru a recupera un cetăţean ucrainean a descoperit alţi patru ucraineni, care coborau din munte spre cea mai apropiată localitate, a informat, vineri, directorul Serviciului Public Judeţean Salvamont Maramureş, Dan Benga.

„Echipele de salvare au mai identificat încă patru cetăţeni ucraineni aflaţi în coborâre. În zonă nu este semnal nici pe staţii şi nici pe telefoanele mobile, astfel că salvatorii montani au utilizat telefonul satelitar pentru a efectua un apel prin care au anunţat Poliţia de Frontieră Poienile de sub Munte despre situaţie. Colegii de la Poliţia de Frontieră au trimis un echipaj care îi va recupera pe cei patru”, a spus Dan Benga.

Conform acestuia, echipa mixtă îşi continuă acţiunea de urcare în Munţii Maramureşului pentru a recupera un cetăţean ucrainean pentru care a fost lansată căutarea şi extragerea.

În urmă cu doar două zile, SPJ Salvamont Maramures a recuperat din zona Vf-ului Corbu 1696 m doi cetățeni ucraineni cu vârste de 25 si 26 ani, extenuați și, din spusele lor, în hipotermie, aflați de câteva zile în munți.

Operațiunile de identificare și recuperare a unor cetățeni ucraineni din Munții Maramureșului sunt tot mai dese arată postările făcute de Salvamont Maramureș pe pagina lor de Fb.

The post Ucraineni găsiți din greșeală în munți appeared first on Cotidianul RO.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *