Ultima zi de audieri pentru Simona Halep la TAS, în procesul decisiv pentru cariera ei. La final, sportiva va putea face declarații

Ultima zi de audieri pentru Simona Halep la TAS, în procesul decisiv pentru cariera ei. La final, sportiva va putea face declarații

Audierile în cazul de dopaj al Simonei Halep se vor termina astăzi, 9 februarie, în jurul orei României 16.30, după trei zile în care la Tribunalul de Arbitraj Sportiv de la Lausanne au fost audiaţi sportiva, martori, experţi, fizioterapeuta Candice Gotier, dar şi antrenorul Patrick Mouratoglou. Nu există o dată certă la care va fi anunțat verdictul pentru sportiva care a fost suspendată 4 ani în septembrie 2023.

UPDATE ora 10.10: Simona Halep a ajuns la TAS, potrivit imaginilor difuzate de Antena 3. Întrebată dacă face declaratii, constănțeanca a spus: „După ce termin, da”.

În primele două zile de audieri, Simona Halep a stat la tribunal în total 19 ore, a relatat news.ro. Miercuri, Halep a petrecut peste 10 ore la TAS, unde au fost audiaţi mai mulţi experţi, iar joi a stat aproximativ 9 ore și au depus mărturie Patrick Mouratoglou şi Candice Gotier.

De fiecare dată, atât la intrarea, cât și la ieșirea de audieri, fostul lider mondial a spus: „Nu pot să vorbesc. Vorbim la final”.

În urma audierii, Comisia TAS va delibera şi va da decizia şi motivarea acesteia. În acest moment, nu există nicio indicaţie cu privire la data la care va fi pronunţată decizia TAS.

Halep încearcă să obțină o anulare sau o reducere a suspendării de 4 ani decisă de Agenţia Internaţională pentru Integritatea Tenisului (ITIA) în septembrie 2023.

Audieri cu ușile închise

Audierile au fost stabilite pentru 7, 8 și 9 februarie la sediul TAS de la Lausanne, în Elveția, după un an și patru luni de la testul pozitiv la roxadustat, din august 2022. Audierile se desfășoară cu ușile închise, deoarece niciuna dintre dintre părţi nu a solicitat o audiere publică.

„Decizia panelului TAS va fi una finală şi inatacabilă, cu excepţia dreptului părţilor de a face un apel la Tribunalul federal elveţian, în termen de 30 de zile”, a anunțat TAS în octombrie 2023.

Cronologia cazului de dopaj

Simona Halep, 32 de ani, a fost inițial suspendată provizoriu de Agenția Internațională de Integritate a Tenisului, după ce a fost depistată pozitiv la US Open 2022. Ea a fost găsită vinovată de două încălcări ale regulamentului antidoping, utilizarea unei substanțe interzise, roxadustat, și a unei „metode/substanțe interzise” pe durata sezonului 2022, concluzie la care experții ITIA au ajuns pe baza datelor din pașaportul ei biologic.

În septembrie 2023, Agenţia Internaţională de Integritate a Tenisului a anunţat că un tribunal independent a suspendat-o patru ani pe Halep. Simona Halep a anunţat, ulterior, că va face apel la Tribunalul de Arbitraj Sportiv (TAS). Recursul a fost depus pe 24 octombrie de echipa sa de avocați condusă de Howard Jacobs, avocatul american care a reprezentat unele dintre cele mai mari nume din sport.

  

  

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *