Ultimul 8 Martie COMUNIST. Potop de omagii pentru “primul bărbat și prima mamă”, Nicolae și Elena Ceaușescu

Ultimul 8 Martie COMUNIST. Potop de omagii pentru “primul bărbat și prima mamă”, Nicolae și Elena Ceaușescu

În ziua de 8 martie 1989, “Scânteia”, publicația-fanion a regimului comunist, îl împinge în față de Nicolae Ceaușescu, chiar în contextul Zilei Femeii. Astfel, prima pagină prezintă telegrama pe care participantele la adunarea festivă din Capitală consacrată zilei de 8 Martie i-o transmis liderului suprem.

Femeile care au participat la o adunare festivă care le era dedicată nu uită să-i transmită liderului suprem “gândurile lor de fierbinte recunoștință, de aleasă prețuire și profund respect către dumneavoastră, mult stimate tovarășe secretar general Nicolae Ceaușescu, ilustru conducător de partid și de țară, cel mai iubit fiu al poporului român, ctitor strălucit al României socialiste moderne, Erou între marii eroi ai neamului, revoluționar patriot, genial gânditor a cărui viață și activitate sunt consacrate de peste 55 de ani progresului și înfloririi patriei străbune.”

Abia în pagina a 3-a a publicației se revarsă odele, în versuri și proză, la adresa femeilor, întrupate, evident, de Elena Ceaușescu, dar tot sub aripa “Omului – Ceaușescu”.sursă: bibliotecadeva.eu

 

Toate “creațiile”, oricât de exagerate în exprimare și epitete, respectau întocmai directivele aparatului de propagandă

 

“Scânteia Tineretului” are aceeași abordare pe prima pagină, acordând întâietate lui Nicolae Ceaușescu.

În poezia „Omagiu”, publicată România Liberă, sub semnătura de un poet de serviciu al regimului, Victor Tulbure, Elena Ceaușescu este prezentată în dimensiuni mitologice, evident pe măsură partenerului: „Spre slava Celei care,/ alături de al Patriei Erou în slăvi ne urcă tricolorul steag/ pe culmile izbânzii viitoare, /spre comuniste zări, pe drumul nou/ Al Epocii de aur și lumină/Ea, luminoasa Țării Eroină”, potrivit revistei presei din perioada comunistă, rublică realizată de Radio Europa Liberă.

Televiziunea Română, în ultima zi de 8 Martie comunist, pe lângă odele disimulate sub eticheta Telejurnalului, a difuzat o scurtă repunere în temă cu Tezele și orientările formulate de tovarășul Nicolae Ceaușescu, apoi un omagiu adus cooperativizării, “măreață înfăptuire a construcției socialiste – documentar (color). Abia apoi, sărbătoritele zilei au avut parte de un spectacol literar-muzical-coregrafic “Din inimă cinstire femeilor patriei”.

În lumea reală, cenușie și săracă, dar totuși plină de viață, românii cumpărau sau vindeau căciuli și gulere de nutrie, arzătore și regulator aragaz, dar și butelie sau garsonieră “dublu însorită, baie aerisită direct”.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *