Ultrașii lui SS Lazio au cântat cântece fasciste în berăria din Munchen în care Hitler fondase partidul nazist. Un suporter a fost arestat și amendat drastic (VIDEO)

Ultrașii lui SS Lazio au cântat cântece fasciste în berăria din Munchen în care Hitler fondase partidul nazist. Un suporter a fost arestat și amendat drastic (VIDEO)

Circa 100 de suporteri ai echipei italiene de fotbal Lazio au cântat cântece fasciste în berăria în care Adolf Hitler fondase partidul nazist al Germaniei, iar un fan a fost arestat și amendat pentru salutul dictatorului nazist.

SS Lazio, club recunoscut pentru simpatia suporterilor de extremă dreapta, a jucat marți seară la Bayern Munchen în returul optimilor UEFA Champions League. Italienii câștigaseră manșa tur cu 1-0, dar au pierdut returul din Bavaria și mai clar, scor 3-0, și s-au văzut eliminați din cea mai importantă competiție interclub.

Purtătorul de cuvânt al poliției din Munchen, Michael Marienwald, a declarat marți pentru The Associated Press că un tânăr de 18 ani, din Italia, a fost amendat cu o sumă de patru cifre după intervenția de luni seară a polițiștilor la berăria Hofbrauhaus.

 

Ultrașii lui SS Lazio au cântat cântece fasciste în berăria Hofbrauhaus din Munchen

 

Suporterii lui Lazio au fost filmați cântând în berărie despre „Cămășile negre”, aripa paramilitară a Partidului Național Fascist din Italia.

În imaginile prezentate de publicația La Repubblica, se poate observa că ultrașii încheie cântecul scandând „Duce! Duce! Duce!”, o referire la fostul dictatori italian Benito Mussolini, unul dintre aliații lui Adolf Hitler. Se pare că aceștia ar fi făcut și salutul fascist.

Polițiștii bavarezi au precizat că analizează imaginile și caută să întreprindă și alte acțiuni împotriva persoanelor care au încălcat legea în berăria din Hofbrauhaus.

Adolf Hitler fondase Partidul Național Socialist al Muncitorilor Germani printr-un discurs susținut în aceeași berărie în 1920.

Around 100 Lazio fans at the Hofbräuhaus brewery in Munich ahead of their match against Bayern Munich tonight. It is the same venue where Hitler founded the National Socialist German Workers’ Party in 1920. pic.twitter.com/PQYoQ9yTxE

— 𝐂𝐚𝐬𝐮𝐚𝐥 𝐔𝐥𝐭𝐫𝐚 𝐎𝐟𝐟𝐢𝐜𝐢𝐚𝐥 (@thecasualultra) March 5, 2024

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *