Un actor britanic și-a întrerupt monologul din Hamlet după ce un spectator a deschis laptopul în timpul spectacolului

Un actor britanic și-a întrerupt monologul din Hamlet după ce un spectator a deschis laptopul în timpul spectacolului

Actorul Andrew Scott, cunoscut din serialul „Fleabag”, a povestit că acum câțiva ani și-a întrerupt monologul din piesa Hamlet de Shakespeare atunci când un spectator și-a scos laptopul în plin spectacol, a notat The Guardian, citat de news.ro.

„Când îl jucam pe Hamlet, un tip şi-a scos laptopul, nu telefonul, ci laptopul, în timp ce eu eram în mijlocul monologului «To be or not to fu..ing be». Am făcut o pauză şi din spate auzeam: «Continuă», iar eu ziceam: «Nu se poate». M-am oprit o veşnicie”, a spus actorul, care a crezut că spectatorul trimitea e-mailuri.

O femeie i-a atras atenția bărbatului asupra gestului care a provocat oprirea spectacolului, iar acesta a pus laptopul la loc. Scott și-a reluat monologul doar după ce bărbatul a redevenit atent la piesă. Întâmplarea s-a petrecut la Teatrul Almeida din Londra în 2017.

Lipsa manierelor la teatru, o constantă în Anglia

Pățania lui Scott este doar una dintre numeroasele relatări privind lipsa de etichetă a publicului britanic de teatru din ultimii ani.

În decembrie 2021, Beverley Knight, vedeta din „Drifters Girl”, s-a plâns pe reţelele de socializare de comportamentul a doi spectatori de la teatru care au fost obligaţi în final să iasă din sala.

În februarie 2022, o producţie a spectacolului „Into the Woods” de la teatrul Lyric din Belfast a trebuit să fie întreruptă la pauză, după ce membrii distribuţiei s-au plâns că spectatorii vorbeau şi se mişcau prin sală.

În noiembrie 2022, Royal Opera House a dat o interdicţie pe viaţă unui scandalagiu care a strigat „prostii” unui actor de 12 ani în timpul unei producţii a operei „Alcina” de Händel.

În aprilie anul trecut, poliţia a intervenit la o reprezentaţie din Manchester a musicalului „The Bodyguard”, după ce angajații teatrului Palace, care au încercat să oprească un spectator care cânta tare, au fost primiți cu „un nivel de violenţă fără precedent”, potrivit supervizorului de la faţa locului.

  

  

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *