Un adult şi patru copii, posibil intoxicaţi cu dioxid de carbon, transportaţi la spital, în Cluj

Un adult şi patru copii, posibil intoxicaţi cu dioxid de carbon, transportaţi la spital, în Cluj

„Pompierii din cadrul Detaşamentului 1 Cluj-Napoca au fost solicitaţi, de puţine momente, pentru a acorda primul ajutor calificat unor persoane care, se pare, s-au intoxicat cu dioxid de carbon. Solicitarea a venit în jurul orei 20 şi a anunţat faptul că într-o locuinţă, dintre localităţile Morişti şi Apahida, se află un adult şi 4 copii care acuză stări de rău”, a transmis, joi seară, ISU Cluj.

Sursa citată a precizat că la faţa locului s-au deplasat o autospecială pentru stingerea incendiilor şi un echipaj SAJ.

Echipele medicale au găsit patru minori, cu vârste cuprinse între 3 şi 8 ani, şi o femeie, în vârstă de aproximativ 60 ani, în stare de conştienţă, dar somnolenţi.  

”Conform măsurătorilor făcute în spaţiile interioare ale locuinţei, de către echipajele operative, s-au identificat concentraţii ridicate de deoxid de carbon în interiorul locuinţei. Astfel, a fost solicitată în sprijin a doua ambulanţă SAJ pentru transportul tuturor persoanelor consultate la spital”, a mai transmis sursa citată.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *