Un angajat de 53 de ani al Salinei Slănic a murit în timpul programului. Trupul neînsuflețit a fost recuperat dintr-o zonă dificilă de salvamontiști

Un angajat de 53 de ani al Salinei Slănic a murit în timpul programului. Trupul neînsuflețit a fost recuperat dintr-o zonă dificilă de salvamontiști

Un angajat al Salinei Slănic a murit marți, 19 martie, în timpul programului. Salvamontiștii au intervenit imediat pentru recuperarea acestuia, victima fiind într-o zonă cu acces dificil.

Misiune dificilă a salvamontiștilor. Un angajat al Salinei Slănic a murit în timpul programului

Este vorba despre un muncitor în vârstă de 53 de ani. Potrivit unor surse, bărbatul avea afecțiuni cardiace, informează Agerpres.

Salvamont Prahova – formația Cheia a avut o intervenție de-a dreptul dificilă la Salina Slănic, pentru recuperarea trupului neînsuflețit al unui muncitor care a decedat în urma unui stop cardio-respirator.

Salvatorii au avut nevoie de o targă UT-2000, pentru că accesul în partea respectivă a salinei se poate face doar pe o scară extrem de îngustă.

„Intervenţie mai puţin obişnuită pentru Salvamont Prahova – formaţia Cheia, solicitată să intervină la Salina Slănic, pentru evacuarea unui lucrător care a decedat în urma unui stop cardio-respirator. Cum nu exista altă posibilitate de evacuare, deoarece accesul în partea superioară a salinei se face pe o scară extrem de îngustă, s-a procedat la lansarea victimei cu targa UT-2000, de la o înălţime de peste 70 m”, a transmis Salvamont Prahova, pe Facebook.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *