Un băiat de 2 ani din Sibiu a supraviețuit după ce a căzut de la etajul 4. „Din fericire, a căzut mai întâi pe sârmele de întins rufe”

Un băiat de 2 ani din Sibiu a supraviețuit după ce a căzut de la etajul 4. „Din fericire, a căzut mai întâi pe sârmele de întins rufe”

Incidentul a avut loc marţi după-amiază, într-un bloc de pe strada Oslo din municipiul Sibiu, unde un băiat în vârstă de 2 ani a căzut de la etajul patru al unui bloc, potrivit News.ro.

Copilul a căzut mai întâi pe sârmele de rufe din faţa blocului şi apoi pe pământ, fiind preluat de un echipaj SMURD fără traumatisme vizibile. În momentul incidentului, băiatul era acasă cu părinţii săi şi cu un alt copil, de 6 ani.

Din fericire, copilul a căzut mai întâi pe sârmele de întins rufe din faţa blocului, iar mai apoi pe pământ. Copilul a fost preluat de către echipajul SMURD în stare conştientă, fără traumatisme vizibile şi a fost transportat de urgenţă la Spitalul Luther din Sibiu, pentru investigaţii de specialitate.

ISU Sibiu:

Poliţiştii au fost sesizaţi în acest caz.

„Poliţiştii sibieni au constatat că este vorba despre un băiat în vârstă de doi ani, care ar fi căzut de la geamul apartamentului în care locuieşte, situat la etajul 4. În apartament se mai aflau cei doi părinţi şi un alt minor în vârstă de șase ani”, a arătat IPJ Sibiu.

Poliţiştii fac cercetări pentru vătămare corporală din culpă, urmând să fie stabilite toate împrejurările în care s-a produs acest incident.

  

  

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *