Un bărbat din Plopeni şi-a găsit concubina decedată în locuinţă. Femeia avea urme de violenţă pe trup

Un bărbat din Plopeni şi-a găsit concubina decedată în locuinţă. Femeia avea urme de violenţă pe trup

Un bărbat din Plopeni, judeţul Prahova, a sesizat Poliţia după ce şi-a găsit concubina decedată în locuinţă, la revenirea de la serviciu. Femeia avea urme de violenţă pe trup, iar poliţiştii au deschis o anchetă, informează News.ro.

Bărbatul din Plopeni, în vârstă de 48 de ani, a sesizat Poliţia joi seara, în jurul orei 20:00, că în momentul când a revenit acasă de la serviciu a găsit-o pe concubina sa decedată în locuinţa comună, potrivit IPJ Prahova.

Sursa citată a precizat că poliţiştii deplasaţi la adresa din oraşul Plopeni au constatat faptul că cele sesizate se confirmă, fiind identificat cadavrul femeii, care prezenta urme de violenţă pe corp.

”Trupul femeii de 56 de ani a fost transportat la Serviciul Medicină Legală pentru efectuarea necropsiei. Cercetările sunt continuate de poliţişti sub supravegherea Parchetului de pe lângă Tribunalul Prahova pentru stabilirea tuturor cauzelor şi împrejurărilor în care s-a produs evenimentul”, a mai transmis sursa citată.

  

  

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *