Un bărbat suspectat că a oferit Rusiei informații despre restaurantul bombardat din Kramatorsk a fost arestat de Ucraina

Bărbatul este suspectat că a transmis Moscovei date despre locația din Kramatorsk atacată cu rachete marți, 27 iunie, de forțele ruse. Arestarea sa a fost anunțată miercuri de Serviciul de Securitate al Ucrainei (SBU), relatează agenţia EFE, citată de Agerpres.

Despre presupusul spion se crede că a transmis informații și în legătură cu alte puncte de concentrare ale civililor şi zonele în care se află infrastructura esențială din orașul din regiunea Donețk.

Potrivit SBU, înainte de atacul cu rachete asupra restaurantului, acesta a făcut niște filmări în care se văd o pizzerie şi vehicule parcate în apropiere. Imaginile au ajuns la serviciile de informaţii militare ale Rusiei, mai precizează Serviciul de Securitate al Ucrainei.

Cel puțin 11 persoane au murit și câteva zeci au fost rănite în urma atacului din Kramatorsk.

Rusia spune că a fost lovit un post de comandă al trupelor Kievului.

„În oraşul Kramatorsk din republica populară Doneţk a fost distrus un post temporar de comandă al Brigăzii 56 de infanterie mecanizată a armatei ucrainene”, a declarat purtătorul de cuvânt al Ministerului rus al Apărării, Igor Konaşenkov.

De la începutul invaziei în Ucraina, în urmă cu mai bine de 16 luni, Moscova a afirmat că nu a vizat infrastructura civilă în atacurile sale.

Foto: Profimedia

 Read More 

  

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *