Un candidat la alegerile parlamentare din Pakistan a fost împușcat mortal în timp ce-și făcea campanie electorală. Violențele se intensifică în țară

Un candidat la alegerile parlamentare din Pakistan a fost împușcat mortal în timp ce-și făcea campanie electorală. Violențele se intensifică în țară

Rehan Zeb Khan, un candidat la alegerile generale din Pakistan, a fost împușcat mortal miercuri, în timp ce se afla în campanie electorală. Violențele se intensifică cu o săptămână înainte de deschiderea scrutinului, potrivit CNN.

El a fost împușcat într-un „asasinat cu țintă precisă”. Bărbați înarmați au deschis focul asupra mașinii sale într-o piață din Bajaur, provincia Khyber Pakhtunkhwa, potrivit poliției districtuale. Alte trei persoane au fost rănite.

Statul Islamic Khorasan, sau ISIS-K, a revendicat ulterior responsabilitatea pentru atac.

Este al doilea asasinat al unui candidat în ultimele săptămâni, după ce Malik Kaleem Ullah, un candidat independent pentru Adunarea Provincială Khyber Pakhtunkhwa, a fost împușcat mortal pe 10 ianuarie în timp ce mergea din ușă în ușă, potrivit Reuters.

Atacul de miercuri este cele mai recente dintr-o serie de atacuri care au avut loc în această țară din Asia de Sud și care au vizat candidații și partidele politice înainte de alegerile generale din 8 februarie.

Rehan Zeb Khan era candidat independent afiliat la partidul Pakistan Tehreek-e-Insaf (PTI), al fostului prim-ministru Imran Khan, condamnat la 10 ani de închisoare pentru divulgarea unor secrete de stat.

Tot miercuri, reședințele și birourile mai multor candidați ai Partidului Popular din Pakistan și biroul electoral al Ligii Musulmane din Pakistan au fost atacate în provincia Balochistan, provocând rănirea a cel puțin 15 persoane, potrivit ministrului interimar pentru afaceri interne și tribale din Balochistan, Zubair Jamali.

Khan și membrii partidului PTI au fost supuși unei represiuni generalizate după ce a fost înlăturat din funcție în urma unui vot de neîncredere în aprilie 2022, unii spunând că au fost intimidați pentru a păstra tăcerea, iar alții au fost arestați sub diverse acuzații sau li s-a interzis să părăsească țara.

Cu doar o zi în urmă, patru persoane au fost ucise și cinci rănite într-o explozie în timpul unui miting de campanie al PTI în orașul Sibi din Balochistan, potrivit PTI. Niciun grup nu a revendicat încă responsabilitatea pentru atac.

Comisia electorală a declarat ziua de 8 februarie, ziua alegerilor, zi de sărbătoare pentru cei 240 de milioane de locuitori ai țării.

  

  

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *