Un elev de la un liceu din Bacău a fost găsit spânzurat în toaleta căminului. Băiatul a lăsat un bilet de adio

Elevul ar fi recurs, vineri, 19 ianuarie, la acest gest ca urmare a unei dezamăgiri sentimentale și ar fi lăsat un bilet de adio, relatează Ziarul de Bacău.

În vârstă de 15 ani, băiatul era din localitatea Stănișești și era cazat la un cămin din Bacău, urmând cursurile Liceului Tehnologic „Anghel Saligny”.

„Inspectorul școlar general a fost informat de conducerea Liceul Tehnologic „Anghel Saligny” din municipiul Bacău despre faptul că, în această dimineață (n.r. – vineri dimineață), un elev de clasa a IX-a a fost găsit spânzurat, în toaleta căminului unde era cazat. A fost chemat imediat Serviciul Județean de Ambulanță, dar, din păcate, nu s-a mai putut face nimic pentru ca acesta să fie salvat”, a transmis Inspectoratul Școlar Județean Bacău.

Potrivit primelor indicii, la locul faptei a fost găsit un bilet prin care adolescentul și-a explicat gestul extrem, el fiind motivat de o dezamăgire sentimentală.

Polițiștii au deschis o anchetă pentru a stabili cu exactitate cauzele producerii acestei tragedii.

*Telverde Antisuicid: Pentru consiliere în situaţii de criză suicidară puteţi contacta Alianţa Română de Prevenţie a Suicidului între orele 19.00 și 7.00 la numărul de telefon 0800 801 200 (apelabil gratuit la nivel naţional din orice reţea) sau prin e-mail la sos@antisuicid.ro.

*Helpline DepreHUB: Pentru sprijin și prim-ajutor psihologic puteți contacta hub-ul antidepresie, primul de acest fel din România, la numărul de telefon 037 445 6420 (apelabil gratuit la nivel național din orice rețea). Linia este deschisă non-stop. În cazul în care simțiți că sinuciderea este iminentă, apelați de urgență 112.

FOTO: Ziarul de Bacău

  

  

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *