Un fost ambasador american a fost condamnat la închisoare pentru spionaj. A lucrat timp de 40 de ani pentru Cuba

Un fost ambasador american a fost condamnat la închisoare pentru spionaj. A lucrat timp de 40 de ani pentru Cuba

Un fost ambasador american a fost condamnat vineri, la Miami, la 15 ani de închisoare pentru că a spionat timp de decenii Statele Unite în numele Cubei, un duşman istoric al Washingtonului, relatează France-Presse, potrivit news.ro.

Victor Manuel Rocha, în vârstă de 73 de ani, a fost arestat la începutul lunii decembrie, fiind acuzat că a fost o cârtiţă pentru guvernul comunist de la Havana în timp ce a urcat în rândurile diplomaţiei americane, obţinând acces la documente confidenţiale şi influenţând politica externă a Statelor Unite. Fostul diplomat, care a pledat vinovat, a fost condamnat „la pedeapsa maximă permisă de lege”, potrivit judecătoarei Beth Bloom.La momentul punerii sale sub acuzare, procurorul general Merrick Garland a declarat că acest caz a fost „una dintre cele mai lungi şi mai înalte infiltrări la nivel înalt a unui agent străin în guvernul american”.

„Timp de peste 40 de ani, domnul Rocha a lucrat ca agent sub acoperire al statului cubanez”, înainte ca o anchetă a FBI să îl doboare, a declarat ministrul în faţa presei.

Victor Manuel Rocha a ocupat poziţii foarte înalte în diplomaţia americană, înainte de a-şi încheia cariera la Departamentul de Stat ca ambasador în Bolivia, între 2000 şi 2002. El a fost membru al Consiliului Naţional de Securitate, un organism al Casei Albe, între 1994 şi 1995, în timpul preşedinţiei lui Bill Clinton. De asemenea, a lucrat în mai multe misiuni diplomatice americane din America Latină, printre care la Havana.

Născut în Columbia şi naturalizat în Statele Unite, Victor Manuel Rocha a început să lucreze pentru principala agenţie de informaţii a guvernului comunist cubanez în 1981, potrivit anchetei. Chiar şi după ce a părăsit Departamentul de Stat, în 2002, după aproximativ 30 de ani de serviciu, el şi-a continuat activitatea de spionaj pentru Cuba, acuză Departamentului de Justiţie.

Fostul ambasador, care locuieşte la Miami, „s-a referit întotdeauna la Statele Unite ca fiind inamicul şi a folosit cuvântul «noi» pentru a descrie Cuba şi pe el însuşi”, precizează Departamentul de Justiţie.

  

  

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *