Un hacker a furat 33.000 de dosare medicale din Finlanda și i-a șantajat pe pacienți. Ce pedeapsă riscă

Un hacker a furat 33.000 de dosare medicale din Finlanda și i-a șantajat pe pacienți. Ce pedeapsă riscă

Aleksanteri Kivimäki riscă 7 ani de închisoare, după ce a furat 33.000 de dosare medicale și, ulterior, a cerut bani ca să nu divulge informațiile, relatează The Guardian și Yle, postul public finlandez. 21.000 de oameni au depus plângere penală împotriva hackerului.

„Suspectul este arestat preventiv și a negat că este vinovat de infracțiuni”, a declarat, miercuri, 18 octombrie, autoritatea finlandeză de urmărire penală, într-un comunicat. Procurorul solicită o pedeapsă de 7 ani de închisoare pentru Aleksanteri Kivimäki.

În 2018, bazele de date ale companiei finlandeze Vastaamo, care supraveghea zeci de centre de psihoterapie din țara nordică, au fost „sparte” și au fost furate dosarele medicale ale 33.000 de pacienți.,

Potrivit procuraturii, după ce a furat înregistrările medicale, Kivimäki a cerut 360.000 de euro în bitcoin de la Vastaamo.

Când Vastaamo a refuzat să plătească, el a început să „scurgă” înregistrările, ca un mijloc de a pune presiune asupra companiei.

Acuzarea afirmă că Aleksanteri Kivimäki a trimis, de asemenea, scrisori de șantaj pe adresa pacienților, cerând sume cuprinse între 200 și 500 de euro pentru „a preveni divulgarea înregistrărilor ședințelor lor de terapie”.

Din 33.000 de victime ale încălcării datelor și ale căror informații despre terapia pe care o făceau au fost publicate pe internet, 21.000 au depus plângere penală.

Kivimäki a fost acuzat și de 9.598 de acte de difuzare de informații care încalcă viața privată și de 20 cazuri de extorcare gravă.

Procurorul-șef Pasi Vainio  a spus că parchetul a trebuit să muncească din greu pentru ca acuzația să poată fi depusă până la termen. El a descris cazul ca fiind „unul dintre cele mai ample din istoria criminală finlandeză”.

Judecătoria a transmis că ședința principală a cauzei va începe pe 13 noiembrie și va continua până la sfârșitul lunii februarie 2024. Întregul dosar este excepțional atât ca conținut, cât și ca amploare.

Aleksanteri Kivimäki a fost prins în urma unui mandat european de arestare emis de poliția finlandeză în octombrie 2022. El a fost arestat în Franța, pe 3 februarie.

Foto: captură mtvuutiset.fi

  

  

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *