Un medic specialist de Terapie Intensivă a povestit pe Facebook cum a ajuns să trăiască de pe o zi pe alta și cât este de greu poți să obții un loc de muncă în sistemul de sănătate.
Nu se știe niciodată cât va dura scoaterea la concurs a unui post de medic
Mirela Ciobănescu este un tânăr medic specialist de terapie intensivă și a decis să-și spună păsul într-o postare pe Facebook, citată de Adevărul. Mirela reclamă faptul că după șase ani de facultate și cinci ani de rezidențiat, salariul pe care îl primește abia îl poate drămui.
„Dacă îmi spunea cineva că o să fiu medic specialist ATI şi ăştia vor fi banii mei la 2 luni de la specialitate, cu nota de promovare a examenului de specialitate printre primii 10% pe ţară, nu credeam. Nu e doar realitatea mea, ci a multora dintre colegii mei.
Nu credeam că mi voi număra mărunţişul din ghiozdan ca să văd dacă pot să îmi cumpăr o cafea în drum spre spital.
Nu credeam că nu voi avea posibilitatea de a-mi plăti taxele de participare la congresele noastre naţionale de ATI, în condiţiile în care se doreşte actualitate şi profesionalism din partea noastră zi de zi.
Nu credeam că a scoate un post de medic specialist la concurs într-un spital de stat este un proces atât de anevoios şi nimeni nu îţi poate spune cât va dura. Aşa că, nici tu nu ştii dacă lunile următoare te vor prinde tot şomer sau angajat cu carte de muncă.
Nu credeam şi nu aş fi crezut dacă nu trăiam pe propria-mi piele ca fără certificatul de medic specialist eu nu exist şi nu îmi va fi permis să efectuez gărzi pe numele meu nici măcar că rezident de anul al V-lea, iar în felul ăsta voi rămâne cu rate neplătite la bancă.
Nu credeam că la vârsta de 30 de ani, după 6 ani de facultate în care am primit bursa de studiu şi după 5 ani de rezidenţiat, cu un examen de specialitate promovat cu media generală de 9.33, eu încă voi fi întreţinută de părinţii mei şi voi primi pachet de acasă, pentru că parcursul obţinerii actelor de specialist, a obţinerii unui post de medic specialist ATI va dura atât de mult.
Am fost naivă să cred că examenul nostru european avea să fie cea mai grea parte -de fapt, era singurul lucru care depindea de mine, şi deci, cel mai uşor.
Cât despre restul… rămâne să aflăm.
Aşa că, dragi colegi mai mici, poate voi puteţi învăţa ceva din asta şi veţi reuşi să schimbaţi măcar o parte dintre lucruri în favoarea voastră, aşa cum trebuie să fie.
E greu să îţi menţii focusul doar pe ceea ce faci, să munceşti cu drag şi spor când tu nu ai ce pune pe masă.
Am făcut aceasta postare din dorinţa de a arăta că nu toţi medicii sunt spăgari cum se presupune. Ba chiar, cei la început de drum trăiesc de pe-o zi pe alta în speranţa unor vremuri mai bune”, a scris tânăra doctoriță pe Facebook.
Majoritatea celor care i-au comentat tinerei la postare i-au dat dreptate, unii chiar arătând că se află în aceeași situație.
„Interesanta postarea! Comentez din postura unuia care a luat primul rezidențiatul pe București în generația mea în specialitatea mea, însă nu a avut „șansa” să rămână într-un Centru Universitar, așa că am ales să merg în provincie în detrimentul plecării din țară (acum îmi pare rău)…”.
„Oare tinerii specialiști au dreptul la ajutor de șomaj, până să aibă dreptul de a munci și mai ales până să aibă unde munci? Că între licență și rezidențiat, mai precis între septembrie și februarie tânărul absolvent nu are nici un venit. Si nimănui nu îi pasă. Dacă nu ai părinți, ce faci? Eu m-am angajat ca profesoară de engleză la o grădiniță vreo două luni. Chiar am primit propunerea de a fi avansată dacă rămân acolo… desigur pentru un salariu care depășea salariul de medic stagiar (am prins vremea când se făcea un an de stagiu înainte de rezidențiat)”
