Un miniautocar cu șapte pasageri s-a răsturnat pe un drum din Suceava. Doi oameni, dintre care un copil, au ajuns la spital

Un miniautocar cu șapte pasageri s-a răsturnat pe un drum din Suceava. Doi oameni, dintre care un copil, au ajuns la spital

Accidentul s-a produs în noaptea de miercuri spre joi, pe drumul E85, în localitatea Roșiori, din comuna Forăști. Miniautocarul s-a răsturnat pe marginea drumului, iar un copil de 15 ani și un adult au fost răniți, fiind duși la spital, potrivit ISU Suceava, citat de NewsBucovina.

În miniautocar se aflau șapte persoane, între care și doi minori, și au fost evaluate de echipajele medicale și paramedicale.

Doar două persoane – un bărbat de 48 și un adolescent de 15 ani – au fost transportate la spital, pentru investigații suplimentare. Ceilalți călători implicați în accident au fost preluați de un alt autocar care i-a dus la destinație.

La fața locului au intervenit pompierii militari cu o autospecială pentru descarcerare și o ambulanță SMURD, cu sprijinul a două echipaje ale Serviciului de Ambulanță Județean Suceava.

  

  

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *