Un nou caz de incendiere a Coranului în Danemarca. Incidentul a avut loc în faţa Ambasadei Egiptului

Un nou caz de incendiere a Coranului în Danemarca. Incidentul a avut loc în faţa Ambasadei Egiptului

Un exemplar din Coran, cartea sfântă a musulmanilor, a fost incendiat marți, 25 iulie, de cinci activiști antiislam în fața Ambasadei Egiptului din capitala daneză Copenhaga, relatează agenția Reuters, citată de News.ro. Este al treilea astfel de incident care are loc în Danemarca în mai puțin de o săptămână.

Activiștii fac parte din grupul „Patrioţii danezi”, care a fost implicat și în incidentele de luni și de săptămâna trecută, când exemplare din Coran au fost arse în fața sediului Ambasadei Irakului din Copenhaga.

Astfel de proteste, în care cartea sfântă a islamului a fost incendiată, au avut loc și în Suedia.

Autoritățile din ambele țări nordice și-au exprimat regretul în legătură cu incidentele, însă au subliniat că nu le pot împiedica având în vedere legile care protejează libertatea de exprimare.

„Oamenii beneficiază de o libertate de exprimare extinsă atunci când demonstrează. Aceasta nu include doar exprimarea verbală. Oamenii se pot exprima în diverse moduri, cum ar fi şi incendierea de obiecte”, a declarat profesorul de drept Trine Baumbach, de la Universitatea din Copenhaga, pentru agenția citată.

Ministerul de Externe din Irak a făcut astfel apel la țările UE să „reconsidere rapid aşa-numita libertate de exprimare şi dreptul de a demonstra”.

În contextul acestor controverse, Ambasada Suediei din Irak a fost luată cu asalt de protestatari pe 20 iulie, ca reacție la o nouă posibilă ardere a Coranului în timpul unui protest care fusese autorizat la Stockholm în aceeași zi.

În cele din urmă, protestatarul din Suedia a dat cu piciorul și a distrus parțial o carte despre care a spus că este Coranul, în fața Ambasadei Irakului din Stockholm, dar nu a ars-o așa cum amenințase. Fotografie cu caracter ilustrativ: Hepta

  

  

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *