Un nou conflict ar putea să izbucnească la granița României – ONU, anunț îngrijorător

Un nou conflict ar putea să izbucnească la granița României – ONU, anunț îngrijorător

ONU şi-a exprimat luni îngrijorarea cu privire la atmosfera de “suspiciune reciprocă” din Kosovo, solicitând “măsuri de dezescaladare” între Belgrad şi Pristina, ai căror reprezentanţi s-au acuzat reciproc că poartă responsabilitatea pentru deteriorarea situaţiei, notează AFP.

Tensiunile sunt extrem de mari între Kosovo şi Serbia de la moartea unui poliţist kosovar ucis într-o ambuscadă, pe 24 septembrie. Se pare că a fost împuşcat de un comando paramilitar compus din sârbi kosovari.

“Evenimentele majore din 24 septembrie au exacerbat un mediu de securitate care se degrada deja, marcat de o atmosferă de suspiciune reciprocă şi percepţii contradictorii, în special în nordul Kosovo”, a declarat în faţa Consiliului de Securitate şefa misiunii Naţiunilor Unite în Kosovo, Caroline Ziadeh, apelând la “dialog” pentru a ieşi din “impasul politic”.

“Măsuri de dezescaladare sunt cruciale pentru a reduce tensiunile” a insistat ea, exprimându-şi “speranţa” într-o evoluţie pozitivă după întâlnirile care au fost organizate în weekend de americani şi europeni la Belgrad şi Pristina.

Ea a cerut în special recunoaşterea “fără întârziere sau condiţii prealabile” a asociaţiei municipalităţilor sârbe din Kosovo.

În aceste oraşe predominant sârbe din nordul Kosovo, alegătorii sârbi au boicotat ultimul scrutin, ceea ce a dus la alegerea unor primari albanezi – cu o prezenţă la vot sub 4%. Instalarea lor în funcţie a degenerat într-o revoltă în primăvară.

“Comunitatea municipalităţilor sârbe este un element inevitabil pe care se bazează aplicarea oricărui alt acord”, a insistat în faţa Consiliului de Securitate al ONU premierul sârb, Ana Brnabic, subliniind, totodată, că Pristina poartă responsabilitatea pentru evenimentele din 24 septembrie.

Acestea sunt, “din păcate, consecinţa logică a domniei fricii şi terorii impuse de Pristina, în pofida apelurilor la dezescaladare din partea comunităţii internaţionale”, a declarat ea, descriind o “campanie tăcută de epurare etnică”.

Cuvinte reluate de preşedinta Kosovo, Vjosa Osmani-Sadriu, care acuză Belgradul de “epurare etnică prin mijloace administrative” în Serbia şi “trimiterea regiunii înapoi în anii 1990”.

“Ceea ce s-a întâmplat pe 24 septembrie nu a fost doar un atac asupra Kosovo, a fost un plan de destabilizare a Balcanilor de Vest”, a insistat ea.

Kosovo, cu 1,8 milioane de locuitori, dintre care 120.000 de sârbi, şi-a proclamat independenţa faţă de Serbia în 2008 – pe care Belgradul nu a acceptat-o niciodată. Şi întrebarea rămâne obsesivă pentru unii sârbi, care consideră teritoriul drept leagănul lor naţional şi religios, mai scrie AFP. 

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *