Un nou lanț de supermarketuri în România. Se deschid peste 200 de magazine, retailerul polonez va face angajări masive

Un nou lanț de supermarketuri în România. Se deschid peste 200 de magazine, retailerul polonez va face angajări masive

Un nou lanț de supermarketuri apare în România, un retailer polonez urmând să facă angajări masive și să deschidă peste 200 de magazine în mai multe zone ale țării. Primele recrutări se fac în această perioadă.

Apare un nou lanț de supermarketuri în România, se fac angajări masive

Este vorba despre una dintre cele mai importante companii din comerțul alimentar din Polonia, Zabka. Retailerul se va extinde în România, având în plan să deschidă 200 de magazine tip convenience pe plan local, sub brandul Froo România.

Astfel, compania a anunțat că face deja primele angajări. În această perioadă caută Technical Manager, conform reprezentanților firmei, citați de economica.net. Persoanele angajate în această funcție vor avea atribuții în noile magazine și locații „pentru a livra standardul tehnic și de funcționare conform normelor interne”.

De altfel, directorul de vânzări Żabka Polonia a fost numit director de operațiuni la Froo România S.R.L. Maciej Hodowany se va ocupa de extinderea, deschiderea noilor magazine și de vânzările din România.

Zabka deține peste 10.000 de magazine pe piața din Polonia, oferind servicii de catering și soluții digitale. Are trei milioane de clienți zilnic, iar la finalul anului trecut, grupul polonez a hotărât să se extindă.

Zabka a achiziționat pachetul majoritar de acțiuni din compania DRIM Daniel

Astfel, a cumpărat pachetul majoritar de acțiuni din compania de distribuție DRIM Daniel Distributie FMCG din România, arată sursa citată. În luna aprilie, Consiliul Concurenței a aprobat tranzacția.

„Intrarea Grupului Zabka pe piața din România este rezultatul dezvoltării consecvente a unui concept și a unui ecosistem de convenience cu potențial de extindere pe piețele europene. Expansiunea internațională se aliniază cu strategia de creștere cuprinzătoare adoptată de Grup în 2021.

După obținerea aprobărilor pentru tranzacție, prioritatea va fi continuarea unei dezvoltări accelerate a DRIM, determinată de combinarea poziției puternice pe piață a DRIM cu expertiza în retail de proximitate și puterea financiară a Grupului Żabka”, informau reprezentanții companiei.

Compania are în plan să deschidă, pentru început, magazine în zona urbană. Pe lângă mahazinele Froo, retailerul polonez ia în calcul să aducă în România și conceptul de magazine autonome Nano.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *