Un nou tip de fraudă care face ravagii pe internet. Atenție în ce „investiți” la îndemnul necunoscuților

Un nou tip de fraudă care face ravagii pe internet. Atenție în ce „investiți” la îndemnul necunoscuților

Procurorii  Parchetului de pe lângă Tribunalul Argeş atrag atenția că, în ultima perioadă, au fost înregistrate mai multe cauze având ca obiect infracţiuni săvârşite prin intermediul internetului, utilizând ca mod de operare specific „metoda atragerii victimei în capcana unor false investiţii”.

„Un nou tip de fraude sunt sesizate prin plângeri penale, înregistrate la nivelul I.P.J. Argeş – Serviciul Investigaţii Criminale şi la nivelul Parchetului de pe lângă Tribunalul Argeş, depuse de persoane care susţin că au fost victimele unor infracţiuni”, susțin procurorii argeșeni.

Câștigurile ușoare și rapide atrag ca un magnet

Modul de operare al fraudei este unul simplu. Victima accesează un anunţ atractiv apărut în pagina de internet, prin care se promit beneficii mari la investiţii în acţiuni aparţinând unor companii naţionale, de obicei din domeniul energetic. După ce victima apasă pe link este redirecţionată către o pagină în care i se cere completarea unor date personale, inclusiv numărul de telefon.

Apoi, la scurt timp, victima este contactată telefonic, inclusiv prin diverse aplicaţii informatice de comunicare, de persoane care se recomandă a fi reprezentanţi ai unor societăţi de investiţii, care îi detaliază cum ar putea să devină investitor. În unele cazuri, în funcţie de atitudinea victimei, aceasta este redirecţionată către o altă persoană indicată drept consultant personal, care îi recomandă instalarea, pentru o vizualizare facilă a sumei investite şi a profitului preconizat sau sub diverse alte pretexte, a unor aplicaţii informatice prin care acea persoană poate prelua controlul asupra dispozitivului victimei.

Paguba poate ajunge chiar și la zeci de mii de lei

Victima este convinsă să investească, iniţial sume mici, de câteva sute de lei. De asemenea, la scurt timp aceasta poate vizualiza pretinse rate crescute de profit. Prin acest mod de operare, escrocul se folosește de aplicațiile bancare instalate pe telefonul mobil  al victimei și obține diferite credite online în numele acesteia. Prejudiciile pot fi uriașe.

„După instalarea respectivelor aplicaţii, însă, persoane rău intenţionate se folosesc de aplicaţiile bancare pe care victima le avea deja instalate în dispozitivul său, aferente conturilor deţinute, solicitând şi obţinând credite online în numele victimei, dar cu transferul acestor sume în conturile unor persoane necunoscute. În final, în funcţie de sumele pe care victima este dispusă să le investească voluntar şi de sumele împrumutate în numele acesteia, prejudiciile înregistrate ajung şi la nivelul a zeci de mii de lei”, se arată într-un comunicat de presă emis de Parchetul de pe lângă Tribunalul Argeș.

Procurorii îndrumă cetăţenii să evite implicarea în activităţi ca urmare a unor propuneri venite din partea unor persoane necunoscute care le prezintă oportunităţi de câştiguri consistente, facile şi rapide, din operaţiuni cu care nu sunt familiarizaţi.

„Recomandăm cetăţenilor ca, de îndată ce bănuiesc că au fost victimele unor asemenea tentative de fraudă, să sesizeze organele de poliţie sau parchet, să contacteze unităţile bancare unde deţin conturi şi, mai ales, să nu plătească în continuare alte sume de bani, la indicaţiile făptuitorilor, în scopul deblocării/recuperării sumelor deja investite, ajunse în posesia făptuitorilor”, mai transmit procurorii argeșeni.

SURSA

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *