Un poliţist din Argeș aflat la cumpărături a găsit o geantă cu 15.000 de euro. Unde au ajuns banii

Un poliţist din Argeș aflat la cumpărături a găsit o geantă cu 15.000 de euro. Unde au ajuns banii

Pățania polițistului a fost adusă la cunoștiința publicului de IPJ Argeș, care a detaliat cum a decurs cazul:

”Având în vedere experienţa poliţistului, de investigare a faptelor contra patrimoniului, care l-a făcut să îşi dea seama foarte repede că obiectul în cauză a fost uitat, nu a stat pe gânduri şi a luat geanta, chiar dacă îşi asuma în acest fel o sarcină în plus. Poliţistul a dus geanta la sediul secţiei unde lucrează, care arondează şi locul în care obiectul a fost găsit, unde, împreună cu colegii, a verificat conţinutul bagajului, găsind suma de aproximativ 15.000 de euro, precum şi alte obiecte în baza cărora a putut stabili identitatea deţinătoarei de drept”, a comunicat IPJ Argeș.

Rona Hartner a fost citată în instanță la trei luni de la deces

La scurt timp după descoperirea genții cu suma considerabilă de bani, polițistul a reușit să identifice adresa proprietarei din comuna Bascov. Cu informațiile oferite de femeie, care au confirmat fără niciun dubiu că este deținătoarea genții și a conținutului acesteia, polițistul a luat măsuri imediate pentru a restitui obiectul pierdut.  ”Femeia de 45 de ani a avut astfel parte de o mare bucurie. Felicitări comisarului şef de poliţie Bunescu Valentin Alin, din cadrul structurii de investigaţii criminale a Secţiei 2 Poliţie Piteşti, pentru modul în care a ales să îşi îndeplinească datoria de om şi de poliţist”, a mai informat IPJ Argeş. Atacatorul din Centrul Vechi, primele declarații. Scuza prin care își justifică gestul înfiorător 

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *