Un primar din Buzău amenință cu plângere penală Prefectura Prahova, după relocarea ursului care s-a plimbat o lună prin Ploiești. „Nouă nu ne trebuie”

Un primar din Buzău amenință cu plângere penală Prefectura Prahova, după relocarea ursului care s-a plimbat o lună prin Ploiești. „Nouă nu ne trebuie”

Primarul comunei Chiojdu cere socoteală autorităților prahovene şi ameninţă cu plângere penală, după ce ursul „Rambo”, care a fost văzut plimbându-se în zona Ploieştiului, a fost relocat lângă comuna pe care o administrează, potrivit site-ului local Observatorul Prahovean.

Ursul văzut în Ploiești a fost prins luni, 21 august, de autorități, după aproape o lună, și a fost relocat pe un fond de vânătoare situat la graniţa dintre judeţele Buzău şi Prahova, la Tabla Buţii.

Primarul din Chiojdu, Gheorghe Neamţu, spune că ursul a fost adus chiar la limita cu comuna pe care o conduce, iar ursul ar putea ataca în zonă.

Edilul susține că nu a fost informat despre această relocare, ci a aflat din presă și mai apoi de la localnicii speriați de urs.

„Nu este normal să nu fim informați și întrebați dacă suntem sau nu de acord să primim acest exemplar. Nimeni de la Prahova nu mi-a zis nimic. Cei de la AJVPS chiar mi-au transmis să stau liniștit, că nu ursul nu va rămâne în zona comunei Chiojdu. Normal că nu, e animal, se plimbă, poate ajunge oriunde. Problema este, repet, că nu a existat nicio informare oficială”, a spus Gheorghe Neamţu.

Edilul buzoian mai spune că ursul a ajuns pe un fond de vânătoare deja supraaglomerat.

„Avem minimum, atenție, minimum 25 de exemplare numai în intravilan. Încă un exemplar de la Ploiești, nouă nu ne trebuie. Am făcut adresă către Prefectura Prahova prin care cer explicații cu privire la procedura de relocare. Dacă s-a comis un abuz voi face plângere, chiar penală”, a continuat edilul.

„Limita de județ nu este tot una cu limita fondului de vânătoare. Eu îi înțeleg și pe cei din Prahova că vor să scape de urși, și eu aș vrea să scap de ei, dar nici să-i duc în curte la altcineva să-i creez aceleași probleme cu care mă confrunt eu”, a mai precizat Gheorghe Neamțu.

Ursul botezat „Rambo” a fost văzut pe o stradă din zona de nord a Ploieștiului în noaptea dintre 22 și 23 iulie. Locuitorii orașului prahovean au fost avertizați atunci printr-un mesaj RO-ALERT, iar autoritățile au început căutările. La căutări au fost folosite inclusiv drone.

  

  

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *