Un român care a vrut să răpească un copilaș, bătut crunt în Irlanda

Un român care a vrut să răpească un copilaș, bătut crunt în Irlanda

Un român care a încercat să răpească un copil a fost bătut crunt în Dublin. Românul a încercat să răpească un copil din cărucior, însă mai mulți localnici au intervenit și i-au aplicat mai multe lovituri lovituri crunte. Românul a fost arestat după intervenția polițiștilor.

Femeia se întorcea acasă, de la serviciu, cu copilul ei, în vârstă de numai doi ani. Ea îl luase cu ea la muncă pentru că nu se simțea bine şi a vrut să îl aibă aproape în caz că starea lui se înrăutățește.

„Am intrat în grădina mea, aveam două sacoșe de cumpărături, așa că am lăsat căruciorul chiar acolo unde stai tu, am deschis ușa și am intrat, am pus sacoșele înăuntru și când m-am întors am văzut că un tip a sărit în grădină. Fiica mea se uita la Peppa Pig pe telefon, așa că m-am gândit „încearcă să îi fure telefonul” şi i-am zis „ce faci?”, iar el mi-a apucat copilul de braț și mi-a spus „am nevoie de copilul tău”, a spus mama bebelușului, potrivit antena3.ro.

După ce și-a alertat vecinii, aceștia au intervenit la fața locului și l-au bătut crint pe român.

Din primele informaţii, românul reţinut de poliţie are probleme psihice. Autorităţile vor decide în perioada următoare dacă îl vor trimite pe acesta înapoi la noi în ţară sau dacă îl vor interna într-un centru medical.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *