Un șofer român a fost găsit de pompieri cu mașina oprită pe banda a treia, de viteză, pe o autostradă din Austria: „Ceea ce bunul-simț interzice, de fapt”

Un șofer român a fost găsit de pompieri cu mașina oprită pe banda a treia, de viteză, pe o autostradă din Austria: „Ceea ce bunul-simț interzice, de fapt”

Până și pompierii au rămas uimiți! După ce a făcut pană pe A1, un român care trăiește în Austria Inferioară a încercat să schimbe cauciucul din față exact acolo unde oprise mașina, pe banda de viteză, relatează cotidianul Heute.

„Ceea ce bunul-simț interzice, de fapt, s-a întâmplat din nou: un șofer a schimbat o anvelopă pe banda de viteză a Autobahn”, scrie sursa citată. Martin Narhingsbauer, comandantul detașamentului de pompieri voluntari St. Georgen/Ybbsfelde, a făcut apel la șoferi, după operațiunea de duminică de dimineață.

„Dacă aveți o anvelopă dezumflată, vă rugăm să nu rămâneți pe banda de viteză ca să vă schimbați anvelopele. Asigurați-vă că utilizați o zonă de avarie sau banda de urgență!”, a spus pompierul.

Brigada de pompieri St. Georgen am Ybbsfelde a fost alertată duminică de dimineață din cauza unui presupus accident cu o mașină, pe autostradă. Trimiși la locul specificat în apel, pe banda spre Viena, pompierii au observat că mașina implicată în presupusul accident se afla pe cealaltă bandă a A1, spre Salzburg.

Acolo, un șofer își parcase vehiculul pe a doua bandă rapidă, adică pe a treia bandă a autostrăzii, pentru a schimba anvelopa perforată. Martin Nahringbauer spune că a fost vorba despre un „mare noroc” că nimeni nu a fost rănit.

  

  

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *