Un șofer român care era urmărit de poliție, în Elveția, a fugit chiar la el acasă, unde a fost arestat și mașina i-a fost confiscată

Un șofer român care era urmărit de poliție, în Elveția, a fugit chiar la el acasă, unde a fost arestat și mașina i-a fost confiscată

Un tânăr român a fost arestat și a rămas fără mașină după ce poliția cantonală elvețiană l-a urmărit sâmbătă spre duminică noaptea prin Locarno. Fugind de agenți, românul, care era beat, s-a dus direct la el acasă, relatează portalulelvețian de știri Ticino News.

Șoferul român în vârstă de 29 de ani, cu domiciliul în zona Locarno, a fost prins după ce a comis numeroase încălcări grave ale regulilor de circulație rutieră. Arestarea lui a avut loc la finalul unei urmăriri pe străzile din Locarno, cu mai multe echipaje pe urmele lui.

După o primă somație de oprire, care a avut loc în apropierea ieșirii din tunelul Mappo Morettina, în direcția Locarno, în urma unui sesizari pentru conducere incorectă, tânărul de 29 de ani a fugit. A urmat o urmărire pe străzile din Locarno, care s-a încheiat la casa lui. Aici a fost interceptat și blocat de agenți, apoi arestat.

La finalul audierilor, s-a făcut plângere împotriva tânărului de 29 de ani pentru încălcarea gravă a regulilor de circulație rutieră, conducere sub influența alcoolului, conducere fără permis și împiedicare anchetei autoritășilor. Totodată, autoturismul românului a fost confiscat.

  

  

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *