Un student militar din Sibiu a fost înjunghiat de un coleg. A fost sesizat Parchetul Militar

Un student militar din Sibiu a fost înjunghiat de un coleg. A fost sesizat Parchetul Militar

Un student de la Academia Forţelor Terestre “Nicolae Bălcescu” din Sibiu a fost atacat cu un cuţit de un coleg miercuri seara, în urma unui conflict spontan, informează News.ro.

Conflictul spontan dintre cei doi studenţi a început, miercuri seara, în timp ce se aflau în zona spaţiilor de cazare pregătindu-se pentru a participa la apelul şi masa de seară, pe fondul unor discuţii în contradictoriu, potrivit Academiei Forţelor Terestre “Nicolae Bălcescu” din Sibiu.

“După reîntoarcerea în spaţiile de cazare, cei doi studenţi au reluat discuţiile în contradictoriu, conflictul a escaladat, iar unul dintre ei, cu scopul de a intimida, a luat un cuţit şi s-a îndreptat spre colegul său. A urmat o confruntare fizică în urma căreia studentul agresat a suferit o plagă prin tăiere, la nivelul piciorului drept. În urma intervenţiei colegilor, cei doi au fost despărţiţi, studentului rănit i s-a acordat primul ajutor şi a fost transportat la infirmeria unităţii, acolo unde a beneficiat de tratament medical de specialitate”, arată sursa citată.

Ulterior, studentul rănit a fost transportat la Spitalul Clinic Militar de Urgenţă “Dr. Alexandru Augustin” din Sibiu”, iar după ce rana a fost suturată, studentul a fost readus în academie. În prezent el este în afara oricărui pericol, starea de sănătate fiind bună.

“Comandantul instituţiei a dispus constituirea unei comisii de cercetare, pentru stabilirea cu exactitate a împrejurărilor care au condus la acest incident regretabil. În legătură cu acest incident, academia a informat Parchetul Militar, pentru demararea procedurilor legale în astfel de situaţii”, au mai precizat reprezentanţii instituţiei.

  

  

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *