Un tren a deraiat în Teleorman. „Călătorii sunt în afara oricărui pericol”, anunță CFR

Un tren a deraiat în Teleorman. „Călătorii sunt în afara oricărui pericol”, anunță CFR

Incidentul s-a produs în dimineața zilei de vineri, 22 decembrie, la ieșire din stația Zăvestreni, unde locomotiva trenului R 9304 Roșiori Nord – București Basarab a deraiat de o osie, anunță CFR Călători.

„Călătorii sunt în afara oricărui pericol și vor fi preluați până la destinații cu automotoare îndrumate din stația București de către CFR Călători”, precizează compania, adăugând că la fața locului au mers reprezentanți au autorităților, „precum și echipa de intervenție feroviară pentru eliberarea gabaritului”.

Din cauza deraierii, circulația mai multor trenuri este temporar întreruptă, precizează CFR Infrastructură, citată de News.ro.

„Sunt afectate mai multe trenuri de călători, care staționează în gările adiacente, până la redeschiderea circulației (72, 9900,10090, 11500,1594, 79, 11612, 9002, 11614). Evenimentul va fi anchetat de o comisie de specialitate, care va stabili cauzele producerii deraierii”, anunță CFR Infrastructură.

Potrivit informațiilor afișate pe panoul din Gara de Nord din București, la ora transmiterii acestei știri, trenurile afectate au acumulat întârzieri de până la 180 de minute.

Foto: cfr.ro
  

  

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *