Un video cu un individ necunoscut ce pare să urineze pe mormântul părinților lui Vladimir Putin a devenit viral, în prima zi a alegerilor din Rusia

Un video cu un individ necunoscut ce pare să urineze pe mormântul părinților lui Vladimir Putin a devenit viral, în prima zi a alegerilor din Rusia

Într-un incident șocant, un individ necunoscut pare să profaneze mormântul părinților președintelui rus Vladimir Putin din cimitirul Serafimovsky din Sankt Petersburg, urinând pe el, scriu Sky News și site-ul latestly.com.

Gestul fost filmat și a devenit rapid viral pe rețelele de socializare.

Cu toate acestea, autenticitatea înregistrării video și natura lichidului folosit rămân neconfirmate. Nici data când au fost filmate imaginile nu a putut fi stabilită.

Incidentul are loc în contextul alegerilor prezidențiale din Rusia, unde se așteaptă ca Putin să își asigure încă șase ani la putere, în contextul lipsei unei opoziții adevărate.

Vladimir Putin a dat deja semne evidente de furie din cauza evenimentelor din ultimele 24 de ore.

Prima zi de vot din cadrul celor trei, cât durează alegerile prezidențiale, a fost marcată de o serie de proteste și atacuri la secțiile de votare din întreaga țară. Incidentele de până acum au fost legate de acţiuni de protest individuale, precum atacuri cu cerneală sau cu alte lichide asupra urnelor, şi de atacuri cu drone ucrainene şi incursiuni ale unor combatanţi veniţi din Ucraina în regiunile ruse de graniţă.

Anterior în cursul zilei de vineri, liderul rus și-a exercitat dreptul de vot, din biroul său de la Kremlin.

Imaginile video distribuite de Kremlin îl arată pe Putin votând la un computer și salutând apoi în fața camerei de luat vederi.

Tot vineri, Putin acuzase Ucraina că încearcă să perturbe acest scrutin prin bombardamente şi tentative de incursiuni pe teritoriul rus la care au participat aproximativ 2.500 de combatanţi veniţi dinspre teritoriul ucrainean, el promiţând că aceste atacuri nu vor rămâne nepedepsite.

Alegerile se desfăşoară în 89 de regiuni, în care Rusia a inclus şi cele patru provincii ucrainene anexate în septembrie 2022, dar pe care le controlează doar parţial (Doneţk, Luhansk, Herson şi Zaporojie), precum şi peninsula Crimeea anexată.

Citiți și:

Momentul în care Vladimir Putin votează, online, din biroul său de la Kremlin, la alegerile prezidențiale din Rusia | VIDEO
Furios, Putin promite represalii, acuzând Ucraina de atacurile care perturbă alegerile prezidențiale: „Nu vor rămâne nepedepsite” | VIDEO
Incidente la alegerile din Rusia: incendiu într-o secție, un cocktail Molotov aruncat în alta și cerneală verde turnată în urne | VIDEO
Șefa Comisiei Electorale Centrale din Rusia le transmite „ticăloșilor” care vandalizează urnele de vot „pentru câțiva arginți” că riscă închisoarea

Foto: Profimedia Images

LIVETEXT Alegeri prezidențiale Rusia 2024. Rușii chemați trei zile să voteze într-un scrutin fără surprize. Putin, aproape de un nou mandat

  

  

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *