Ungaria dă de înțeles că va interzice la nivel național importurile de cereale ucrainene după 15 septembrie

Ungaria dă de înțeles că va interzice la nivel național importurile de cereale ucrainene după 15 septembrie

Ungaria a convenit cu România, Slovacia și Bulgaria să interzică importurile de cereale ucrainene pentru a-și proteja piețele, dacă Uniunea Europeană nu va prelungi interdicția care expiră pe data de 15 septembrie, a anunțat miercuri ministrul ungar al Agriculturii, potrivit Reuters.

Cu toate acestea, premierul bulgar Nikolay Denkov a declarat pentru agenția oficială bulgară de știri, înainte de începerea unei ședințe de guvern, că renunțarea la interdicția privind importurile din Ucraina ar fi de dorit, deoarece ar reduce prețurile alimentelor de bază.

“Să fim clari – reluarea importurilor din Ucraina va reduce prețurile alimentelor de bază, va reduce inflația, ceea ce va ajuta persoanele cu venituri mici, și va crește veniturile bugetare din importuri și exporturi”, a afirmat Denkov.

Marți, o comisie parlamentară a adoptat un proiect de decizie pentru ca Bulgaria să ridice interdicția asupra importurilor ucrainene de anumite produse după data de 15 septembrie. Decizia finală urmează să fie luată în sesiunea plenară a parlamentului de la Sofia.

Guvernul Slovaciei a confirmat că va menține interdicția.

“Guvernul este pregătit, în cazul în care Comisia (Europeană) nu face acest lucru (prelungirea interdicției, n.r.), să adopte o interdicție asupra importurilor (ucrainene de cereale, n.r.) într-o sesiune extraordinară, în același mod ca acum”, a declarat ministrul slovac al Agriculturii, Jozef Bires.

“Ați văzut deja din anunțurile din Polonia și Ungaria că aceste țări vor aplica restricții unilaterale și din acest punct de vedere trebuie să facem și noi la fel, pentru că Slovacia s-ar confrunta cu o creștere a transportului (de cereale) prin Slovacia, iar aceste cereale ar putea, de asemenea, să rămână în Slovacia”, a mai spus Bires.

Ministerul Agriculturii din România a anunțat că va lua o decizie după ce Comisia își va spune cuvântul. “Ceea ce este cert este că, dacă interdicția nu va fi prelungită, avem soluții de aplicat care să ne protejeze fermierii”, a transmis ministerul de la București, într-un comunicat.

Ucraina a devenit în întregime dependentă de rutele de export alternative ale UE, denumite “Solidarity Lanes”, pentru exporturile sale de cereale, după ce Rusia a ieșit în luna iulie din acordul vechi de un an care permitea ca cerealele ucrainene să fie transportate în siguranță prin porturile Ucrainei de la Marea Neagră.

Ca urmare, fermierii din statele vecine – Polonia, Ungaria, România, Bulgaria și Slovacia – se confruntă cu o concurență sporită și cu blocaje pe propriile piețe.

Rusia, care a lansat o invazie la scară largă în Ucraina în urmă cu 18 luni, a transmis că va reveni la acordul de la Marea Neagră privind cerealele, mediat de ONU și Turcia, doar dacă îi sunt îndeplinite condițiile puse pentru exportul propriilor sale cereale și îngrășăminte.

Istvan Nagy, ministrul ungar al Agriculturii, a afirmat, într-o postare pe Facebook, că noua interdicție la nivel național se va aplica la o gamă mai largă de produse ucrainene decât prevăd restricțiile actuale.

“Am convenit cu colegii mei români, slovaci și bulgari că, dacă nu va exista o decizie privind extinderea de către Bruxelles a moratoriului existent, atunci vom lua măsuri naționale în mod individual”, a declarat Nagy, într-un mesaj video.

Comisia Europeană a anunțat în luna mai “măsuri preventive temporare” care interzic astfel de vânzări în Polonia, Ungaria, România, Bulgaria și Slovacia, dar care permit, în același timp, tranzitul cerealelor ucrainene către piețele din afara UE, în principal către Africa. Aceste măsuri urmează să expire vineri, 15 septembrie.

Foto: Profimedia Images

Urmărește pe Libertatea LIVETEXT cu cele mai noi informații despre războiul din Ucraina

  

  

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *