Unii dintre cei mai importanți autori români merg la Bookfest Chișinău. Ce lansări sunt așteptate

Unii dintre cei mai importanți autori români merg la Bookfest Chișinău. Ce lansări sunt așteptate

Bookfest Chișinău își deschide porțile la sfârșitul lunii și oferă publicului din Republica Moldova șansa unor întâlniri importante, cu unii dintre cei mai mari scriitori de pe ambele maluri ale Prutului.

Salonul Internațional de Carte Bookfest organizează, pentru al șaselea an, o nouă ediție la Chișinău, în Republica Moldova. Iubitorii de lectură sunt așteptați, în perioada 30 august-3 septembrie, la Mediacor, în cadrul Universității de Stat din Moldova, pentru a se întâlni cu cei mai importanți scriitori de pe ambele maluri ale Prutului. Accesul publicului este liber. 

La Bookfest Chișinău 2023 vor fi prezente cele mai mari edituri din România și Moldova, între care: Grupul Editorial Art, Editura Arc, Cartego, Editura Cartier, Casa Poveştilor, Curtea Veche Publishing, Didactica Publishing House, Editura Eikon, Eurodidactica, Editura Gama, Editura Junimea, Epigraf, Humanitas, Litera, Nemira, Editura Paralela 45, Polirom, Prut, RAO, Sigma, Editura Ştiinţa, Trei, Vellant.

Ce lansări de carte sunt așteptate la Chișinău

În prima zi a Salonului de Carte, istoricul Adrian Cioroianu invită publicul să descopere alături de el capitala Franței: pe 30 august, la ora 13.30, Cioroianu își lansează cartea „Frumoasă era Sena pe sub florile mele” (Curtea Veche Publishing). Volumul surprinde Parisul anilor 2015-2020, când Adrian Cioroianu a fost ambasadorul României la UNESCO. 

Profesorul universitar și politologul Cristian Preda își va lansa la Chișinău cartea „De ce ațipesc parlamentarii și cum plagiază miniștrii? Plus alte 21 de întrebări pestrițe despre politica românească” (Humanitas). 

„Este o carte utilă pentru priceperea câtorva lucruri despre care avem păreri inflamate, uneori cu accente isteroide: mecanismele de producere a compromisului politic, logica alternanței la guvernare, importanța votului, coabitarea politică, mizele cooperării, igiena politică, importanța statului de drept văzut ca domnie a legii”, se arată în prezentarea volumului. Întâlnirea cu publicul va avea loc pe 1 septembrie, începând cu ora 13.00. 

Moldovenii se vor întâlni și cu scriitorul Radu Paraschivescu, care ajunge la Bookfest Chișinău cu volumul de povestiri „Garoafe la bordel” (Humanitas). Cartea cuprinde 11 istorisiri din registrul poantei și al parodiei, desprinse din România zilelor noastre. Lansarea va avea loc pe 2 septembrie, ora 14.00. 

Tot la Editura Humanitas va fi lansat și noul volum de memorii al regizorului Cristian Mungiu, „Tania Ionașcu, bunica mea. O biografie basarabeană”. Evenimentul va avea loc pe 2 septembrie, de la ora 14.45.

Autori români la edituri moldovenești

Editura Cartier, una dintre cele mai importante din Republica Moldova și cu o prezență substanțială pe piața de carte din România, va marca la Bookfest Chișinău două lansări importante.

Volumul „Eutopia. Concepte, identități și istorii românești”, de Liviu Neagoe, va fi lansat în prezența autorului, pe 1 septembrie, ora 15.00. „Într-o Românie tot mai divizată social și polarizată ideologic, cartea aceasta ne ajută să înțelegem mai bine problema complexă a definirii unei identități naționale și a strategiilor de construcție a ei”, se arată în descrierea volumului. 

<strong>Duminică, 3 septembrie, ora 13.30, scriitoarea Lavinia Braniște își va lansa cartea pentru copii „Cofetăria”, cu ilustrații realizate de Mihaela Paraschivu. </strong>

La standul Editurii Știința, fondată în 1959, în Republica Moldova, vor fi lansate două volume ale unor mari autori români:

„Basarabia: drepturi naționale și juridice” a istoricului Gh.I. Brătianu, ucis în închisorile comuniste – 30 august, ora 15.00
„Opere” (ediție în trei volume) a poetului Vasile Alecsandri – 1 septembrie, ora 11.00

Alte evenimente speciale la Bookfest

La standul Editurii Polirom are loc, pe 2 septembrie, de la 12.45, o întâlnire a scriitoarei Veronica D. Niculescu cu cititorii, într-o dezbatere despre literatură și scris. Între titlurile autoarei care pot fi găsite la Bookfest Chișinău se numără și cele mai recente romane, bestsellerul „Toți copiii librăresei” (Polirom, 2020) și „Luchian. Ochii, sufletul, mâna”, o biografie romanțată (Polirom, 2020).

Una dintre invitatele speciale ale Bookfest Chișinău este scriitoarea Ioana Pârvulescu, care vine să prezinte cel mai nou roman și prima carte pentru copii, „Invizibilii”. Evenimentul va avea loc pe 2 septembrie de la ora 15.30, la standul Editurii Humanitas. 

Editura Paralela 45 va prezenta, pe 1 septembrie, de la ora 14.00, colecția Prima Dragoste, dedicată publicului Young Adult. Din colecție fac parte titluri precum: „Băieții n-au voie să plângă” (Gelu Diaconu), „El era frumos, eu eram iritată” (Diana Geacă) și „Bilili” (Andrei Crăciun). 

În aceeași zi, de la ora 14.30, Editura Paralela 45 va prezenta și cărțile scriitorului Andrei Kurkov. Scriitor ucrainean de origine rusă, Kurkov este autorul a 19 romane, dintre care trei au fost publicate în română de Paralela 45. 

Alți invitați care vor participa la Bookfest Chișinău sunt poetul Radu Vancu, gazetarul Cristian Tudor Popescu, profesorul Bogdan Murgescu, scriitorul elvețian de origine română Cătălin Dorian Florescu, istoricul româno-francez Ștefan Lemny, scriitoarele Moni Stănilă și Andreea Iatagan.

Organizatorii Bookfest Chișinău 2023 sunt Biblioteca Națională a Republicii Moldova, Universitatea de Stat din Moldova, Uniunea Editorilor din Republica Moldova, Camera de Comerț și Industrie a Republicii Moldova și Asociația Editorilor din România. Evenimentul e susținut financiar și de Departamentul pentru Relația cu Republica Moldova, Ministerul Culturii din România și Ministerul Culturii din Republica Moldova.

  

  

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *