Unitatea GRU din spatele misteriosului „sindrom Havana”, care a afectat diplomați și spioni americani – investigație

Unitatea GRU din spatele misteriosului „sindrom Havana”, care a afectat diplomați și spioni americani – investigație

Misteriosul „sindrom Havana”, întâlnit la numeroşi diplomaţi şi spioni americani în multe ţări din lume, ar putea avea legătură cu arme energetice utilizate de către o echipă de sabotaj din cadrul Direcției Principale de Informații (GRU) de pe lângă Statul Major al armatei ruse, dezvăluie publicația de investigaţii The Insider.O anchetă a serviciilor americane de informații, ale cărei concluzii au fost făcute publice anul trecut, constata că este „foarte puţin probabil” ca un adversar străin să fie responsabil pentru această afecţiune, raportată pentru prima dată în 2016 de către oficiali ai Ambasadei SUA în Cuba și anunțată public abia în 2017.The Insider, un grup media de investigaţii în limbile rusă și engleză axat pe Rusia, cu sediul la Riga, capitala Letoniei, a descoperit că membri ai unei structuri GRU, cunoscută ca Unitatea 29155, s-au aflat la locul incidentelor de sănătate atunci când au fost raportate de personalul american, transmite agenția de presă Reuters, preluată de Agerpres.Investigaţia The Insider, care a durat un an, în colaborare cu „60 Minutes” (de la CBS News, din SUA) şi Der Spiegel (Germania), dezvăluie, de asemenea, că membri de rang înalt ai Unităţii 29155 au primit premii şi promovări pentru dezvoltarea de „arme acustice non-letale”.

Primul incident, descoperit în Germania

Potrivit The Insider, este posibil ca primul incident cu simptome caracteristice „sindromului Havana” să se fi produs înainte de 2016, la Frankfurt pe Main, în Germania.

„Au existat atacuri cu doi ani înainte la Frankfurt, în Germania, când un angajat al guvernului american staţionat la consulatul de acolo şi-a pierdut cunoştinţa din cauza impactului a ceva asemănător cu un fascicul puternic de energie”, scrie sursa citată, care precizează că incidentul a avut loc la câteva săptămâni de la anexarea peninsulei Crimeea de către Rusia, act produs în martie 2014.

Un incident asemănător a fost raportat pe 7 octombrie 2021, la Tbilisi, afectând-o pe soția unui atașat al Departamentului american de Justiție la Ambasada SUA în Georgia. „Mi-a străpuns urechile, a intrat prin partea stânga. Am simțit că intrat prin fereastră”, își amintește femeia, prezentând ca simptome „dureri acute de cap și greață”.

De altfel, printre simptomele raportate de-a lungul timpului de către persoanele afectate au fost menţionate migrene, greaţă, pierderi de memorie şi stări de ameţeală.

Femeia își mai amintește că a văzut un Mercedes de culoare neagră staționând în apropiere și părăsind locul imediat după incident. Ea a fotografiat atât mașina, cât și pe șofer. La trei ani distanță, comparând pozele, a descoperit că șoferul respectiv nu este nimeni altul decât Albert Averianov, fiul lui Andrei Averianov, fondatorul unității 29155 și care între timp a fost numit responsabil de politica Kremlinului în Africa.

Peste 100 de diplomați, spioni americani și membri ai familiilor lor s-au plâns de simptome specifice „sindromului Havana”. Mulți dintre ei au ani buni de experiență în spate, în special pe Rusia, Orientul Mijlociu și America Latină, și au fost repartizați după anexarea peninsulei Crimeea în roluri sensibile de contracarare a agresiunii rusești.

În 2021, Congresul SUA a adoptat aşa-numitul „Act Havana”, care autorizează Departamentul de Stat, CIA şi alte agenţii guvernamentale americane să efectueze despăgubiri financiare personalului şi familiilor acestuia afectaţi de acest sindrom în timpul misiunii lor, notează Reuters.

Unitatea GRU specializată în operațiuni violente

Concepută inițial ca structură de instruire în cadrul GRU, Unitatea 29155 a fost reorganizată și transformată în 2008 în echipă de operațiuni speciale, cum ar fi „asasinate, sabotaj și destabilizare politică în întreaga lume”, notează semnatarii investigației din The Insider, și anume jurnalistul rus Roman Dobrohotov, jurnalistul bulgar Hristo Grozev și jurnalistul american Michael Weiss.

Trei membri ai acestei unități, colonelul Aleksandr Mîșkin, colonelul Anatoli Cepiga și generalul-maior Denis Sergheev, au fost identificați ca fiind responsabili pentru otrăvirea agentului dublu ruso-britanic Serghei Skripal și a fiicei sale Iulia cu o substanță neurochimică de tip Noviciok. Acest atac a avut loc în martie 2018, la Salisbury, în Anglia.

Cu trei ani mai devreme, Denis Sergheev și alți membri ai unității sale l-au otrăvit de două ori pe comerciantul bulgar de arme Emilian Ghebrev, a cărui companie, EMCO, vindea muniție Georgiei și Ucrainei, două țări atacate în ultimii ani de Rusia.

Unitatea 29155 a angajat și la mercenari sârbi pentru a orchestra, la 16 octombrie 2016, o lovitură de stat în Muntenegru cu scopul de a submina aderarea micuței națiuni din Balcani la NATO.

În plus, potrivit The Insider, Unitatea 29155 a fost implicată într-o serie de explozii petrecute la depozite de muniții și arme din Bulgaria și Cehia – explozii care au început în 2011, chiar în mijlocul tentativei administrației Obama de a reseta relațiile între SUA și Rusia, și s-au soldat cu zeci de răniți sau morți. În total, 19 diplomați ruși au fost expulzați din Bulgaria și Cehia în legătură cu aceste explozii. Totodată, Bulgaria a deschis dosare penale împotriva tuturor sabotorilor identificați din Unitatea 29155.

Această structură din cadrul GRU este considerată infamă de serviciile secrete americane. Potrivit unui fost ofițer CIA cu expertiză în Rusia, operațiunile letale și actele de sabotaj ale Unității 29155 au o „amploare globală” în „sprijinul viselor imperiale ale lui Vladimir Putin”.

În stilul obișnuit, purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a respins luni informația cu privire la implicarea Unității 29155 în incidentele privind „sindromul Havana”. El susține că acuzația este „neîntemeiată”.

  

  

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *