Universitatea București i-a retras postum titlul de doctor honoris causa lui Nicolae Ceaușescu

 Universitatea București i-a retras postum titlul de doctor honoris causa lui Nicolae Ceaușescu

Într-un act de reparație morală, după 51 de ani, Senatul Universității București a decis să retragă titlul de doctor honoris causa acordat în anul 1973 lui Nicolae Ceaușescu.

Universitatea București i-a retras titlul de doctor honoris causa acordat lui Nicolae Ceaușescu

Cristian Preda, decanul Facultății de Științe Politice din cadrul Universității din București,  a făcut anunțul retragerii titlului acordat fostului dictator într-o postare făcută pe pagina sa de Facebook.

„Senatul UB a votat propunerea mea de a-i retrage titlul de doctor honoris causa lui Nicolae Ceaușescu, pe care Universitatea i-l acordase în 1973”, a scris Cristian Preda pe Facebook.

Pe 26 ianuarie 1973, Nicolae Ceausescu a primit titlul de Doctor Honoris Causa al Universitatii din Bucuresti. Diploma i-a fost înmânată de ministrul Educației și Învățământului de la acel moment, Paul Niculescu-Mizil, chiar de ziua dictatorului, când acesta împlinea 55 de ani.

De altfel, nu este singurul titlu de acest fel primit de Nicolae Ceaușescu și soția sa, Elena Ceaușescu, numeroase universități din întreaga lume, chiar unele dintre cele mai prestigioase, au satisfăcut vanitatea celor doi conducători ai României socialiste, urmărind interese economice sau financiare.

Ce reprezintă titlul academic de doctor honoris causa

Titlul academic de doctor honoris causa (doctor datorită meritelor, în latină – N.R.) este un titlu onorific acordat de către universității sau insitute de înalte studii.

Titlul este acordat persoanelor care s-au distins în anumite domenii profesionale, sociale sau politice și nu are legătură cu educația urmată de cel care primește un astfel de doctorat.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *