Urari de Sfanta Maria 8 septembrie – Mesaje pentru cei care poarta numele Maria sau Marian

Urari de Sfanta Maria 8 septembrie – Mesaje pentru cei care poarta numele Maria sau Marian

La 8 septembrie, creştin-ortodocşii sărbătoresc Naşterea Maicii Domnului sau Sfânta Maria Mică. Sfânta Maria este chipul bunătăţii şi al harului lui Dumnezeu, fiica drepţilor Ioachim și Ana şi mama lui Iisus. Sfânta Maria Mică este cea mai mare sărbătoare a toamnei, prima din cursul anului bisericesc, început de la 1 septembrie. Sfânta Maria Mică se sărbătorește atât în biserica ortodoxă, cât și în cea catolică.

Istoric, Nașterea Sfintei Fecioare este datată între anii 19 și 22 î. Hr., fiind rodul rugăciunii Sfinților, Drepților și Dumnezeieștilor Părinți Ioachim și Ana, care i-au făgăduit lui Dumnezeu că, daca vor avea un copil, îl vor închină Lui.

Numele de Maria îşi are rădăcinile în limba ebraică, unde Miriam înseamnă Doamnă, împărăteasă, cea aleasă, cea frumoasă.

De Sfânta Maria Mică sau Nașterea Maicii Domnului își sărbătoresc onomastica cei care poartă numele Maria, Marian sau alte derivate.

Citeşte şi: Când urăm „La mulți ani” de Sfânta Maria. Se spune „La mulți ani” de Adormirea Maicii Domnului, pe 15 august?

Cui poţi trimite mesaje de Sfânta Maria Mică – nume sărbătorite de Sf Maria

De Sfânta Maria Mică sau Nașterea Maicii Domnului aproximativ 2,2 milioane de români își serbează onomastica. Dintre aceștia, aproximativ 1,8 milioane sunt femei ce poartă numele de Maria, aproximativ 270.000 de femei ce poartă numele de Mariana și în jur de 51.000 de femei ce poartă numele de Marinela.

Însă de Sfânta Maria îți mai sărbătoresc onomastica și persoanele care poartă numele de:

Marian
Mioara
Maricica
Marilena
Mărioara
Marin

În afară de acestea, mai sunt şi alte nume care se serbează de Sfânta Maria.

De Sfânta Maria este este un bun prilej să facem urări și să trimitem mesaje de la mulți ani cunoscuţilor care poartă aceste nume.

Mesaje Sfânta Maria

E ziua ta, Maria/Marian, un nume frumos si simplu, la fel de pur ca tine și la fel de gingaș. La mulți, ani!
Ca o lumina caldă ai apărut în calea mea, ai intrat în viaţa mea şi mi-ai arătat cum să fiu un om mai bun, mai blând şi mai înţelegător, întocmai că Fecioara Maria, al cărei nume îl porţi. Mulţumesc că mă călăuzeşti şi că ai grijă de mine!
Cel mai frumos la mulți ani îl transmit celui mai frumos nume, Maria!
Suntem mai mult decât cele mai bune prietene, suntem suflete gemene, iar ziua ta o simt că și cum ar fi a mea! La Mulți Ani!
De ziua numelui tău, m-am gândit să-ți fac cel mai frumos cadou din lume. Dar apoi mi-am dat seama că nu este posibil, pentru că tu însăţi ești cel mai frumos cadou din lume. La mulţi ani!
Maria/Marian! Da, tu! Eşti dat/dată în urmărire de către gaşca de prieteni, căci azi e ziua ta şi toţi vor să te ureze şi să te îmbrăţişeze! Mă alătur şi eu lor, sperând că te vom găsi, dar până una-alta, îţi zic acum: La mulţi ani!
Am vrut doar să fiu primul care-ți urează la mulți ani de ziua numelui tău, ca să mă simt superior în faţa celorlalţi urători. Așa că, la mulți ani!
Mă înțelegi așa cum nu o mai face nimeni și îți mulțumesc pentru că mă asculți de fiecare dată. Sunt norocos/norocoasă că ești prietenul/prietena mea cea mai bună! La mulți ani!
La mulți ani, dragă Maria! Fie ca Sfânta Maria să-ți lumineze viața și să-ți aducă bucurie neîncetată!
Sfânta Maria să vegheze asupra ta și să-ți dăruiască sănătate, fericire și iubire în fiecare zi. La mulți ani!
Cu ocazia Sfintei Maria, îți doresc să ai parte de zile senine, suflet cald și bucurii nesfârșite. La mulți ani!
În ziua Sfintei Maria, îți doresc să fii înconjurată de iubirea celor dragi și să ai parte de toate bucuriile posibile. La mulți ani!
Sărbătorește-ți ziua cu bucurie și râsete, înconjurată de cei dragi. La mulți ani, Maria!

Urări de La Mulţi Ani de Sf. Maria 8 septembrie

Îngerii să-ţi călăuzească paşii, iar Sfântă Fecioară să-ți lumineze drumul în viață.
Un cer albastru fără nori, în calea ta să fie, să ai în viaţă numai flori, noroc şi bucurie! La Mulţi Ani!
Multă sănătate, belşug şi fericire îţi doresc de Sfânta Maria, la mulţi ani!
Cele mai ambiţioase dorinţe să ţi se împlinească, cele mai norocoase momente să te “lovească” şi cele mai dragi persoane să te însoţească, mereu! La mulţi ani şi multă sănătate!
De ziua numelui tău, Sfânta Maria să-ţi lumineze calea, să te protejeze şi să te călăuzească spre o viaţă mai bună! La mulţi ani!
Dragă prietenă/prietene, pregăteşte băutura, că venim să te urăm, este ziua ta de nume, şi la greu nu te lăsăm. La mulţi ani cu sănătate, bucurie şi de toate!
De Sfânta Maria, îţi urez la mulți ani ţie, o persoană inteligentă, superbă, amuzantă și care îmi amintește foarte mult de mine! De la o fată extraordinară la alta!
La mulţi ani, Maria, să ai viaţa cât veşnicia, bani cât trezoreria şi să petreci cu toată energia!
În această zi specială, îți trimit cele mai sincere urări de bine și fericire. La mulți ani, dragă Marian/Mariana!
Cu dragoste și căldură, îți urez să ai parte de un sărbătoare minunată și de zile pline de lumină. La mulți ani!
În ziua Sfintei Maria, îți doresc să-ți îndeplinești toate dorințele și să trăiești fiecare moment la intensitate maximă. La mulți ani!
La mulți ani de Sf. Maria! Fie ca această zi să fie doar una dintre numeroasele zile fericite din viața ta.
Sărbătorim astăzi nu doar ziua ta, ci și frumusețea și bunătatea pe care ne-o aduci în vieţile noastre. La mulți ani, Marian/Mariana!

Felicitări de Sfânta Maria

Fie ca toate împlinirile, sănătatea şi spiritul acestei zile să te însoţească pretutindeni! La mulţi ani!
Cei dragi să te înconjoare cu căldura sufletelor lor într-o zi magică, iar fericirea să te ia în bratele ei în acest moment special! La mulţi ani de ziua numelui tău!
Hai noroc şi voie bună, să petrecem împreună, c-astăzi este o zi mare, şi-i motiv de sărbătoare. La mulţi ani!
Dacă toată lumea îţi doreşte ca această zi să fie una minunată, eu îţi urez ca toate zilele ce urmează să fie pline de bucurii şi realizări şi să îţi umple sufletul de voie bună. La mulţi ani, Maria!
Te iubesc atât de mult, iubitul meu Marian, și îţi doresc să ai o sărbătoare minunată de ziua numelui tău. Să fii sănătos şi fericit! La mulţi ani!
Să ai o zi frumoasă şi să te bucuri de numele pe care îl porţi. Să fii fericit, iubit și bucuros. La mulţi ani, Mariana!
La mulţi ani, Marian, şi mult noroc în această zi specială. Îţi dorim să ţi se indeplinească toate dorinţele!
În această zi frumoasă toată lumea să-ți zâmbească, cei dragi să te iubească, cei răi să te ocolească!
Dragă Maria, de ziua numelui tău îşi doresc un sincer La mulți ani, să ai parte de mulți bani, sănătate și voie bună!
Sfânta Maria să te ocrotească în fiecare zi. La mulţi ani cu împliniri şi momente frumoase în viitor!
Cele mai calde urări de bine, sănătate şi fericire, de ziua numelui. La mulţi ani, Marian!
Sfânta Maria să îţi aducă multă iubire în suflet, sănătate, admiraţia celor dragi şi multe dorinţe împlinite. La mulţi ani de ziua numelui!
Să ai tot ce-ți dorești, tot ce-ți lipsește şi primeşte un mesaj de La Mulți Ani de la cel ce te iubește! La mulți ani, Maria!
La mulți ani de Sfânta Maria! Sper ca ziua numelui tău să fie la fel de frumoasă și specială ca tine.
Vreau să îţi urez toate cele bune! Sfânta Maria să te ocrotească mereu! La mulţi ani!

În cazul în care aceste felicitări nu ţi s-au părut inspirate, poţi găsi şi alte mesaje de Sfânta Maria.

În calendarul ortodox, Sfânta Maria este sărbătorită de două ori. O dată pe data de 15 august, atunci când creștinii prăznuiesc Adormirea Maicii Domnului și a doua oară pe data de 8 septembrie, atunci când Biserica sărbătorește Nașterea Maicii Domnului.

Naşterea Maicii Domnului (8 septembrie), Intrarea în Biserică (21 noiembrie), Buna Vestire (25 martie) şi Adormirea Maicii Domnului (15 august) sunt cele patru mari sărbători creştine închinate Sfintei Fecioare Maria, Născătoarea de Dumnezeu.

  

  

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *