“Ușor ironic”. Prima cursă din Air Schengen fără control la frontieră pe Aeroportul Otopeni a venit din Austria

“Ușor ironic”. Prima cursă din Air Schengen fără control la frontieră pe Aeroportul Otopeni a venit din Austria

Au trecut zece ani de la îndeplinirea tuturor cerințelor tehnice de către România, iar anul acesta a devenit parte a spațiului Schengen, atât pe calea aerului, cât și pe cea maritimă. Culmea ironiei a f0st că prima cursă a sosit chiar din Austria, țara care s-a opus vehement intrării noastre în spațiul de liberă circulație.

România, oficial în Schengen

După miezul nopții, călătoriile cu avionul între statele din Uniunea Europeană, ale zonei de liberă circulație sunt acum mai rapide, fără necesitatea controlului documentelor, iar transportul de mărfuri pe calea aerului sau a apei este și el scutit.

Această schimbare are un impact major asupra tranzitului de mărfuri prin România, aproximativ o treime din totalul mărfurilor tranzitând țara, dar de acum totul va fi simplificat și cu un timp redus.

Dan Mușat, un călător frecvent în Europa, a fost printre primii români care au experimentat eliminarea controlului la frontieră: „Este un sentiment deosebit, mi-am scos pașaportul degeaba. E un sentiment foarte bun să te simți cetățean european. Din Viena vin acum, dar am venit din New York de fapt”, a spus acesta pentru mai multe canale TV.

Prima cursă care a beneficiat de regulile Schengen a venit din Austria

Prima cursă care a operat integral fără control la frontieră în spațiul Schengen a fost una către Viena, o ironie pe care purtătorul de cuvânt al Companiei Naționale de Aeroporturi, Valentin Iordache, a subliniat-o. Cu acest zbor au ajuns peste 130 de pasageri ai cursei din capitala care a împiedicat anterior aderarea completă a României la Schengen.

„Primii pasageri care au intrat fără control de frontieră în această seară sunt o parte din pasagerii unei curse Lufthansa de la Frankfurt. Au fost 92 de pasageri. Circa 20 dintre aceştia nu au mai trecut prin controlul de frontieră, pentru că s-a făcut ora 0:00. Prima cursă integral operată fără control de frontieră din spaţiul Schengen este, uşor ironic, cursa Austrian Airlines de la Viena”, a declarat Valentin Iordache, conform News.ro.

Conform noilor reguli, după eliminarea verificării documentelor, echipele de frontieră trebuie să patruleze aeroportul și vor efectua controale aleatorii, cu accent pe călătorii cu minori, care sunt supuși unor reguli speciale.

Deși noile reguli se aplică pe toate cele 16 aeroporturi internaționale din România, controalele la frontierele rutiere cu Schengen rămân în vigoare, acestea rămânând o provocare majoră în perioadele de vacanță sau de sărbători.

Cu toate acestea, România mai are un hop de trecut, iar guvernul român speră să obțină un termen clar pentru aderarea terestră până la sfârșitul anului, iar acest subiect va fi discutat într-o întâlnire viitoare la Viena.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *