USR nu o va sprijini pe Ursula von der Leyen pentru un al doilea mandat la Comisia Europeană, scrie Politico. Cătălin Drulă: Democrația se erodează în România, iar ea se face că nu vede

USR nu o va sprijini pe Ursula von der Leyen pentru un al doilea mandat la Comisia Europeană, scrie Politico. Cătălin Drulă: Democrația se erodează în România, iar ea se face că nu vede

Centriștii români din Parlamentul European nu o vor susține pe Ursula von der Leyen pentru un al doilea mandat la președinția Comisiei Europene, a anunțat liderul principalului partid de opoziție din țara noastră, acuzând-o că s-a făcut că a închis ochii la corupția din București, relatează Politico în deschiderea unui interviu cu președintele USR, Cătălin Drulă.

 

Politico, despre USR: Eurodeputații centriști ai României nu o vor susține pe Ursula von der Leyen

 

Este un semnal de avertisment pentru Ursula von der Leyen, la doar câteva zile de când a fost anunțată drept candidata PPE pentru un al doilea mandat la vârful Comisiei Europene.

Pe măsură ce politicianul german își îndreaptă atenția către dreapta spectrului politic pentru a-și consolida baza de centru-dreapta, tot va avea nevoie de susținerea a circa 200 de eurodeputați din alte grupuri politice pentru a obține al doilea mandat și nu își permite să piardă voturi, explică jurnaliștii de la Politico.

 

Cătălin Drulă, despre președinta Comisiei Europene: Democrația se erodează în România, iar ea se face că nu vede

 

„Democrația se erodează în România, iar von der Leyen se face că nu vede. Există un motiv simplu pentru acest lucru. Este un război lângă noi, în Ucraina, iar guvernul nostru păstrează poziția corectă din punct de vedere geostrategic”, a declarat Cătălin Drulă.

El susține că experții tehnici ai Comisiei Europene sunt la curent cu neregularități în ceea ce privește problemele referitoare la implementarea PNRR și independența judiciară, dar acestea sunt „trecute politic cu vederea”.

„Nu o vom vota. Este o încălcare fundamentală a misiunii și a mandatului unui șef al Comisiei”, a adăugat liderul USR, partid care face parte din familia politică Renew.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *