Vasile Dîncu: Problema rromilor este încă o „rană deschisă a României”

Vasile Dîncu: Problema rromilor este încă o „rană deschisă a României”

Problema rromilor a rămas o “foarte importantă problemă socială”, iar, în ultimii 30 de ani, situaţia lor “s-a schimbat puţin”, a afirmat, miercuri, senatorul Vasile Dîncu, preşedintele Comisiei pentru afaceri europene, în deschiderea unei dezbateri dedicate incluziunii rromilor care a fost organizată la Palatul Parlamentului, informează Agerpres.

Vasile Dîncu a precizat că are “sentimentul unei oboseli a administraţiilor, inclusiv administraţia românească, în ceea ce priveşte problema îmbunătăţirii situaţiei rromilor”.

Potrivit acestuia, acum vorbim numai de oboseală legată de războaie, dar există şi o oboseală legată de această temă. “Am sentimentul că problema rromilor este încă o rană deschisă a României sau România, care se crede modernă, pentru că am sentimentul că în timpul acestor 30 de ani, România a făcut progrese, România s-a schimbat, poate că s-a schimbat chiar major şi nu ne dăm noi seama de unele lucruri. În ceea ce priveşte situaţia rromilor, schimbarea a fost mai mică, s-a schimbat mai puţin”, a transmis Dîncu, la dezbaterea cu tema “Evaluarea eficacităţii politicilor destinate incluziunii rromilor. Perspective europene şi naţionale”.

Vasile Dîncu a adăugat că “Raportul Guvernului care prezintă strategia pentru 2022 – 2027 are un preambul foarte bun, cu date foarte bune. Cred că a rămas o problemă, a rămas o foarte importantă problemă socială”.

În opinia senatorului PSD, gestionarea problemei rromilor ţine în special de responsabilitate şi de atitudinea autorităţilor, precum şi de o finanţare din fonduri europene “mult mai solidă”.

“Cred că problema cea mai mare ţine de responsabilitate şi de atitudinea autorităţilor. Cred că va trebui să impulsionăm mai mult aceste lucruri şi cred că este nevoie de monitorizare. Acum monitorizarea nu este foarte clară, după părerea mea. (…) Cred că la monitorizarea (Guvernului) ar trebui să facem şi o monitorizare în paralel. Cred că ar trebui să facem şi o monitorizare a acestei strategii, să participăm şi noi cu subcomisia noastră pentru afaceri europene. (…) Ar trebui să mergem la o finanţare de fonduri europene mult mai solidă, (…) pentru că ar trebui un program de ruptură care să poată mobiliza mai mult şi comunitatea noastră a majoritarilor care se ocupă de asta, dar şi comunitatea rromă. (…) Cred că strategia naţională lasă prea multă autonomie locală, adică să faceţi voi, judeţul şi localitatea, adică fără resurse şi este foarte complicat de făcut asta. Cred că este una din probleme”, a concluzionat Vasile Dîncu.

La evenimentul organizat de Comisia pentru afaceri europene au participat, printre alţii, senatorul Cristian Ghica, vicepreşedinte al Comisiei pentru afaceri europene, Vasile Ionescu, preşedinte al Societăţii Academice Rome “Aven Amentza – Veniţi cu noi”, şi Ciprian Necula, preşedintele Roma Education Fund, profesor asociat la SNSPA Bucureşti.

  

  

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *