Verdict în cazul terapeutei care a trimis fotografia nud a unui copil cu autism iubitului ei, consumator de pornografie infantilă

Verdict în cazul terapeutei care a trimis fotografia nud a unui copil cu autism iubitului ei, consumator de pornografie infantilă

Fotografia a fost realizată în februarie 2021 într-un centru pentru copii cu tulburări în spectrul autist din București chiar de către terapeuta care îl îngrijea pe băiețel. „Din amuzament”, a susținut aceasta. Femeia a avut inițial calitate de martor în dosar, fiind inculpată și trimisă în judecată după ce Libertatea a prezentat cazul bărbatului la care a ajuns materialul pornogafic. 

Tribunalul București a decis la finalul lunii august condamnarea la 3 ani de închisoare cu suspendare a terapeutei găsite vinovate de pornografie infantilă printr-un sistem informatic. Timp de patru ani ea va trebui să respecte un program de supraveghere, să lucreze 90 de zile în folosul comunității și să urmeze un program de reintegrare socială. Totodată, judecători au decis ca timp de cinci ani femeia să nu mai lucreze cu minori și să nu mai ocupe vreo funcție publică. 

Decizia instanței nu este definitivă. Pe 7 septembrie, terapeuta a contestat-o, dosarul fiind înaintat Curții de Apel București.

DIICOT a cerut 10.000 de euro daune morale, familia a acceptat jumătate

Familia băiețelului fotografiat de terapeută a cerut instanței să o oblige să plătească în solidar cu centrul suma de 5.000 de euro cu titlul de daune morale. 

Inițial, DIICOT a anunțat că procurorii au exercitat din oficiu acțiunea civilă și au solicitat obligarea terapeutei la plata unor despăgubiri morale în cuantum de 10.000 de euro.  

În timpul procesului, reprezentanții centrului au ajuns la o înțelegere cu familia minorului fotogafiat în centru. 

„Tribunalul ia act că între partea responsabilă civilmente Asociația „Lumea lui Arthur” din București și minor, prin reprezentanții legali, a fost încheiată o convenție civilă intitulată, Acord de mediere, prin care partea responsabilă civilmente se obligă să plătească minorului, prin reprezentanți, suma de 25.000 lei, reprezentând prejudiciul suferit, sumă ce va fi remisă sub formă de consiliere și terapie comportamentală în cadrul asociației pe o perioadă de 6 luni, începând cu data semnării contractului”, se menționează în hotărârea instanței. 

Pedeapsă mai aspră pentru terapeută

Condamnarea stabilită de Tribunalul București pentru terapeută este mai aspră decât cea a bărbatului la care au ajuns materialele de pornogafie infantilă. 

Judecat într-un dosar separat, la Tribunalul Teleorman, bărbatul, care lucrează ca hairstylist la un salon de lux din Capitală a fost condamnat la un an și patru luni de închisoare cu suspendare pentru pornografie infantilă. În vârstă de 29 de ani, bărbatul a recunoscut acuzațiile, semnând un acord de recunoaștere a vinovăției. 

În telefonul său, procurorii au găsit mai multe filmulețe în care adulții făceau sex cu minori, dar și fotografii în care copii de vârste mici apăreau cu organele genitale expuse. Nouă fotografii și un filmuleț au fost trimise de iubita lui care lucra ca teapeut la Asociația Lumea lui Athur.

Libertatea a relatat despre cazul terapeutei la începutul lunii august anul trecut. Nici oficialii centrului, nici terapeuta nu au dorit să comenteze acuzațiile.

Foto: 123rf.com

  

  

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *