„Dai 1 RON! Salvezi TAROM”. Campanie de donații lansată de angajații operatorului național. Reacția companiei

„Dai 1 RON! Salvezi TAROM”. Campanie de donații lansată de angajații operatorului național. Reacția companiei

Campania a fost lansată de către sindicatul angajaţilor companiei care solicită public tuturor membrilor de sindicat, angajaţi şi foşti angajaţi şi totodată tuturor cetăţenilor României să contribuie pentru salvarea Tarom. În replică, compania de stat s-a disaciot de acest demers, despre care a afirmat că nu este util, potrivit Adevărul.

Sindicatul Unit Tarom, care reprezintă angajații operatorului național, a precizat că lansează compania de donații și subscripție publică întrucât, în anul 2023, TAROM mai dispune de 12 aeronave şi doar 19 zboruri externe, faţă de 27 de zboruri şi mult mai multe aeronave în anul 1967.

„Constatăm cu tristeţe că istoria de aproape 70 de ani a companiei nu mai este de mult în mâinile noastre, a angajaţilor, ci a politicienilor statului eşuat. Dacă timp de decenii brandul TAROM şi-a câştigat prin oamenii săi, angajaţii profesionişti ai TAROM, un loc binemeritat în istorie reprezentând cu mândrie România, am ajuns în situaţia în care cel mai probabil vom pieri în neantul istoriei ca şi multe alte companii de stat româneşti închise de incompetenţele conducerii politice”, a transmis sindicatul.

„Forma donaţiilor, conturile şi Prospectul de emisiune vor fi publicate conform legislaţiei în vigoare. Dai 1 RON! Salvezi TAROM!”, se menţionează în comunicatul sindicaliştilor din TAROM, semnat de preşedintele SUT, Narcis Pascu. Sloganul reprezintă o aluzie la celebrul „Dați 1 leu pentru Ateneu”, folosit la final de secol 19 pentru construcția Ateneului Român.

Reacția TAROM

Conducerea Tarom a transmis că se disociază de apelul angajaților la donații, despre care a spus că are distorsioneză momentul aniversar al companiei.

„TAROM transmite un mesaj ferm de disociere față de un demers de donații publice inițiat de unul dintre sindicatele companiei. Datoria noastră este față de pasageri și de români în general, față de cei care aleg serviciile companiei și cărora suntem datori să le oferim tot ce avem mai bun în schimbul încrederii pe care o investesc în noi. Un demers menit să inverseze acest raport nu este nici util, nici binevenit”, transmite compania.

Conducerea operatorului mai spune că poziționarea sindicatului este greșită întrucât „TAROM trebuie să demonstreze pasagerilor că este o companie care poată să redevină ce a fost și chiar mai mult decât atât, prin zboruri sigure și plăcute, prin servicii premium, la prețuri competitive.”

  

  

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *